CARAȘ-SEVERIN – Printre acestea: o lumânare a provocat un incendiu la Reșița, un afumător la Obreja, un proiectil a fost…
CARAȘ-SEVERIN – Este vorba despre apele izvoarelor de la Băile Herculane, al căror robinet a fost temporar închis. Ideea șefului județului va înjumătăți prețul apei, iar aceasta nu se va mai risipi în undele Cernei, ci va ajunge în mai multe gospodării din zonă!
CARAȘ-SEVERIN – După ce au încasat amenzile cuvenite, cei cu pricina au devenit, legal, pietoni pentru 3, respectiv 4 luni!
CARAȘ-SEVERIN – Acestea este tabloul sancțiunilor și confiscărilor făcute de polițiștii cărășeni, în perioada 9-13 mai!
CARAȘ-SEVERIN – Carpații de Sud-Vest, locul 4 între destinațiile eco-turistice din lume de văzut în 2022! Ne referim la topul…
CARAȘ-SEVERIN – Teatrul „Anton Pann” este doar unul dintre cele prezente în ediția de anul trecut a Festivalului de teatru pentru copii „Lumea poveștilor”. Anul acesta, trupa din Râmnicu Vâlcea revine în cadrul ediției a V-a a festivalului, care va avea loc în perioada 21-29 mai și va cuprinde spectacole jucate în întregul județ!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
REȘIȚA – Este vorba despre câștigătoarele finanțării de 1 milion de lei, din cadrul primei ediții a Bugetării Participative!
CARAŞ-SEVERIN – La începutul acestei săptămâni, Primăria Oraviţa a emis autorizaţia de construire în vederea executării lucrărilor de reabilitare şi eficientizare energetică a clădirii Liceului Teoretic „General Dragalina“, imobilul din Piaţa Ferdinad nr. 4 aflându-se pe lista monumentelor istorice din judeţul Caraş-Severin!
CARAȘ-SEVERIN – Nouă din zece mașini înmatriculate în județ au o vechime de peste 11 ani, iar patru din zece chiar de peste peste 20!
REȘIȚA – Micii înotători de la Clubul Sportiv Școlar Reșița au participat la finalul săptămânii trecute la Cupa de Sprint, organizată la Timișoara, de unde s-au întors acasă cu mai multe medalii!
ZĂGUJENI – Un grav accident de circulație, între trei autovehicule – un autotren, o autoutilitară și un autoturism – soldat cu decesul a două persoane, s-a produs în această dimineață, în jurul orei 3.51, pe DN 6 (E 70), între Jupa și Zăgujeni!
BERZOVIA – După ani de săpături și așteptare, la Gherteniș canalizarea ar putea fi gata. În sfârșit… Cu aceste cuvinte ne referim la speranțele primarului Ion Serafin că rețeaua de canalizare din satul Gherteniș ar putea fi finalizată la mijlocul anului viitor!
CARANSEBEȘ – Majorarea tarifului la gunoi este iminentă la Caransebeș, astfel că primăria, Transal și asociațiile de proprietari s-au pus la masă, în încercarea de a găsi cele mai optime soluții atât pentru operatorul de salubritate, cât și pentru cetățeni!
REȘIȚA – Foștii handbaliști cu care UCM Reșița a cucerit în anul 2007 prima Cupă Challenge au jucat în Sala Polivalentă un meci demonstrativ în compania actualei echipe a Reșiței, partidă încheiată cu scorul de 20-20!
CARAȘ-SEVERIN – Activiștii de mediu au organizat vineri, 16 decembrie, un protest pe raza Parcului Național Semenic-Cheile Carașului și la sediul administrației acestui parc, ce se află la Reșița, în incinta clădirii Direcției Silvice Caraș-Severin!
CARAȘ-SEVERIN – 914 consumatori au fost afectați după ce trei localități au rămas fără alimentare cu energie, mai mulți copaci au căzut pe drumuri, iar un drum național, unul județean și câteva curți au fost inundate!
BOCȘA – Muzeul „Constantin Lucaci” (foto) și turnul de încărcare verticală a furnalelor sunt unicatele orașului, care pot figura pe lista oricărui turist care anul viitor va vizita capitala culturală europeană. Proiect în care Dan Liuț, directorul Casei de Cultură, vede Caraș-Severinul ca pe un „apendice” al Timișoarei datorită bogăției de frumuseți naturale, obiective turistice și evenimente care fac județul un punct de atracție. Idee împărtășită și de Gabriela Șerban, directoarea bibliotecii din oraș!
CARANSEBEȘ – Asociația ”NU UITA SĂ FII OM”, în parteneriat cu Spitalul Municipal de Urgență Caransebeș, Centrul de Transfuzie Sanguină Reșița, Biserica Creștină Baptistă ”Sfânta Treime” Caransebeș și Biserica Creștină Baptistă ”Ghetsimani” Caransebeș au lansat campania ÎMPARTE BUNĂTATE! DONEAZĂ SÂNGE!
CARAȘ-SEVERIN – Senatorul cărășean spune că liberalii sprijină transportatorii, Parlamentul adoptând proiectul de lege prin care a fost scăzută vârsta minimă de obținere a permiselor de conducere pentru categoriile C, CE și D, DE!
