VĂLIȘOARA – Primii care au fost anunțați despre tragedia produsă astăzi, în jurul orei 12, au fost polițiștii din Caransebeș,…
REȘIȚA – Flavius Stoican s-a declarat mulțumit de echipă după victoria cu 3-1 cu Steaua și le-a dedicat acest succes oamenilor care simpatizează clubul din Valea Domanului!
CARAȘ-SEVERIN – Circula pe DN 6, iar la Armeniș a fost oprit de polițiști, alcooltestul indicând 1,17 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care s-a ales cu dosar penal!
CARAȘ-SEVERIN – Administrația județului informează că încheierea lucrărilor este estimată undeva la mijlocul anului viitor!
ADVERTORIAL. Cărăşenii pot comanda beton de cea mai bună calitate de la Staţia de Beton de la Bocşa, cei din…
CARAȘ-SEVERIN – Dincolo de opiniile politice ale fiecăruia, trebuie să recunoaștem că liberalismul este indisolubil legat de istoria națiunii române moderne. Iar acum, că Partidul Național Liberal marchează 147 de ani, Ion Marcel Vela, senator de Caraș-Severin, care spune că și-a scris și el partea sa de poveste, a ținut să transmită un mesaj, ca de la un senior liberal, către camarazii lui!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
REȘIȚA – Pompierii militari reșițeni au intervenit, în această dimineață, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un autoturism parcat pe Aleea Herculane din municipiu. Amintim faptul că este al doilea incident raportat în ultima săptămână, duminică după-amiază alt autoturism fiind cuprins de flăcări pe Bulevardul Muncii din Reșița, atunci presupunându-se că ar fi fost vorba despre un scurtcircuit!
CARAȘ-SEVERIN – Ne referim la cele de viteză de pe calea ferată Caransebeș-Reșița, care urmează a intra în reparații!
CARAȘ-SEVERIN – Silviu Hurduzeu, șeful PSD Caraș-Severin, a prezentat concluziile a ceea ce numește „Întâlnire foarte pozitivă cu Bogdan Ivan, Ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării. Am discutat despre proiectele importante pentru Caraş, una dintre prioritățile mele ca președinte al Consiliului Județean fiind digitalizarea totală a administrației publice locale – atât la nivelul județului, cât și pentru fiecare localitate în parte.“
REȘIȚA – Este vorba despre lucrările de modernizare a locului de joacă din apropierea casei de cultură din Reșița, lucrări demarate cu ceva timp în urmă de angajații primăriei. Angajați pe care azi i-am găsit la fața locului executând ultimii metri pătrați de pavaje. Se pare că anul nou va găsi incinta în cauză gata să-i primească atât pe cei mici, cât și pe cei mari!
REȘIȚA – Atletul reșițean s-a născut pe 10 iulie 1983, a câștigat peste 100 de medalii la toate competițiile, a participat la trei olimpiade și, în prezent, deține recordurile naționale la probele de 35 km și 50 km marș!
REȘIȚA – Ioan Popa face apel la judecătorul sindic să dinamizeze procesul de vânzare a activelor firmei Turist Semenic. Asta deoarece, potrivit legii, lichidatorul are obligația să scoată la vânzare clădirea-ruină din centrul orașului și, dacă aceasta nu se vinde, prețul acesteia va coborî în mod repetat la intervale de o lună!
CARAȘ-SEVERIN – Afumători, coșuri de fum necurățate, lumânări uitate aprinse sunt doar câteva din cauzele câtorva dintre incendiile din perioada sărbătorilor, stinse din fericire la timp. Tot salvată a fost și biblioteca Băilor Herculane, după ce incendiul de la subsolul imobilului a fost stins înainte ca flăcările să mistuie instituția!
CARAȘ-SEVERIN – Polițiști de la Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au depistat zilele trecute un bărbat din Caraș-Severin, bănuit că luna aceasta ar fi achiziționat din străinătate și introdus ilegal în țară o armă neletală scurtă, supusă autorizării, și 50 de cartușe cu gaz, calibrul 8 mm, după cum informează Poliția județului!
CARAȘ-SEVERIN – Aceasta este suma, cu tot cu TVA, pentru care au fost semnate, la Ministerul Dezvoltării, 12 noi contracte pentru 10 primării cărășene, pentru transport verde. În total, ministerul de resort a parafat 180 de noi contracte, pe componenta C10 – Fondul Local din Planul Național de Redresare și Reziliență, pentru 171 de unități administrativ-teritoriale, având o valoare totală de aproape 500 de milioane de lei!
BUCHIN – O petardă aruncată în apropierea unui grup de adolescenți a explodat, o bucată din ea lovind fata în ochi!
CARANSEBEȘ – Un incendiu puternic a izbucnit în această dimineață la magazinul PROFI de pe Calea Severinului!
CARAȘ-SEVERIN – FC Progresul Ezeriș va încheia anul 2022 pe locul 8 în Seria a VII-a a Ligii 3, cu 9 puncte obținute în 15 partide! Din retur mai sunt de disputat încă trei etape, iar apoi va începe play-out-ul, acolo unde cărășenii au ca obiectiv salvarea de la retrogradare!
ADVERTORIAL. Simbol de seducție prin excelență, parfumul ne întruchipează imaginea și ne pune în valoare zi de zi. Un adevărat gest de frumusețe, parfumul a devenit un reflex de care nu ne mai putem lipsi. Cum îți alegi parfumul astfel încât să te pună în valoare și să te facă să te îndrăgosteși de aroma lui?
