Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – După ce a fost învins cu scorul de 3-1 de CSM Reșița, antrenorul CSA-ului, Daniel Oprița, și-a atacat direct jucătorii la conferința de presă și i-a făcut praf, cum probabil nu a mai făcut-o niciun antrenor de foarte mult timp în fotbal!

Oprița a mai afirmat că acești jucători nu reprezintă Steaua, ci doar cei care au fost în tribune se pot numi Steaua. Antrenorul a lăudat în schimb dăruirea jucătorilor de la Reșița și a recunoscut faptul că rossonerii au fost peste „militari” la toate capitolele.

„A fost o victorie meritată a Reșiței, chiar dacă aș putea să contest anumite faze. La acest scor și la ce am jucat noi, nu mai pot să spun mare lucru. Chiar dacă consider că au fost unele greșeli de arbitraj împotriva noastră, nu avem nicio scuză la modul cum ne-am prezentat la acest meci. Am luat după pauză două goluri în câteva minute, am fost jalnici! Dezastru! Este o înfrângere rușinoasă pentru jucători. Nu vreau să-i numesc Steaua, noi nu suntem Steaua, la modul cum am jucat la acest meci. Doar cei care au venit de la București, suporterii care au fost în număr mare, pe ei îi pot numi Steaua. Echipa care a venit pentru acest meci la Reșița nu o pot numi Steaua. A fost o rușine. Doi sau trei jucători aș putea să-i evidențiez, în rest noi nu suntem Steaua. Ceea ce facem noi în acest sezon este o rușine. Dacă nu au rușine pentru acești oameni care au venit atâția kilometri să-i susțină, înseamnă că n-au caracter. Acești jucători și-au bătut joc de club, de emblemă și de suporteri. Reșița ne-a bătut la toate capitolele, dar în primul rând la dăruire. Se vedea pe fața băieților de la Reșița faptul că-și doresc victoria. Fotbaliștii noștri au fost la plimbare la Reșița, au venit în excursie. Nu vreau să-i menajez deloc. Toți au numai pretenții de fotbaliști. Este vina mea în primul rând, deoarece eu i-am adus. Încerc să mă zbat pentru ei, să le rezolv toate problemele și ei m-au tratat astfel, mai ales aici, la Reșița, unde e casa mea. M-au făcut de râs. Poate lor nu le este rușine, dar mie îmi este. Efectiv și-au bătut joc de mine, toți și-au bătut joc de mine. Îmi cer scuze suporterilor în numele jucătorilor. Eu aș pleca, dar aș vrea să stau să-i chinui eu pe jucători, nu ei pe mine. Le-am oferit toate condițiile, dar nu știu dacă mai pot să lucrez eu cu ei la ceea ce au făcut la acest meci. Ei sunt tot timpul supărați, nu le convine nimic și nu vor să joace pentru clubul acesta. Nu știu ce vor, au fost fără caracter. La un moment dat nu știam pe cine să schimb. Parcă au fost vorbiți între ei. Am mai pierdut meciuri, dar nu așa. Am pierdut meciul acesta fără luptă și nu vreau ca jucătorii să se ascundă după arbitraj. Și dacă primeam penalty tot luam bătaie de la Reșița!”, a spus Daniel Oprița.

JCS-Ștefan Moraru