ADVERTORIAL. La deschiderea magazinului de bricolaj Casa Alex Reșița, toți gospodarii, meșterii și cei care apreciază calitatea au fost întâmpinați…
CARAȘ-SEVERIN – Au fost sesizate 49 de fapte penale și au fost sancționate 642 de contravenții, valoarea amenzilor aplicate ridicându-se la 177.000 de lei!
REȘIȚA – Primarul Ioan Popa are numai cuvinte de laudă pentru noul constructor care continuă lucrările la Grădinița „Palatul Fermecat”. În opinia sa, stadiul actual al lucrărilor este unul bun, raportat la nivelul de la care acestea au fost preluate de actualul executant!
REȘIȚA – Liviu Gavrilă conduce, în calitate de Chief Generation Officer pentru Grupul CEZ în România, portofoliul de active de…
VEST – 25 de ani de dezvoltare regională, celebraţi la Timişoara. Proiectele Reşiţei au fost prezentate de primarul Ioan Popa drept poveşti de succes în accesarea şi implementarea fondurilor europene!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAȘ-SEVERIN – Pompierii cărășeni au intervenit în a doua zi a anului în mai multe localități din județ, la incendii de case, de vegetație sau de deșeuri!
CARANSEBEȘ – Asta spune primarul Caransebeșului după ce a văzut cum au reacționat unii dintre reșițeni la reintroducerea tramvaiului! Dar chiar și așa, Borcean și-a felicitat omologul, pe Nelu Popa, pentru răbdarea și tenacitatea cu care a dus la bun sfârșit proiectul de reintroducere a tramvaiului și refacere a infrastructurii rutiere, probabil cea mai mare investiție de acest gen din întregul județ, în opinia edilului de Caransebeș!
CARAȘ-SEVERIN – Iar cel mai lung tronson din „drumul care unește”, de 256 de kilometri, supranumit și „Terra Banatica“, străbate județul Caraș-Severin de la Pasul Porțile de Fier ale Transilvaniei, situat pe Valea Bistrei (ce leagă localitățile Oțelu Roșu și Hațeg), până pe Valea Cernei!
REȘIȚA – Cadrele didactice din Reșița au participat la cursuri de formare de 5 zile în Belgia, Spania și Franța!
CARAȘ-SEVERIN – Deputatul liberal Dumitru Rujan aduce vești bune de la București, unde a fost lansat un apel de proiecte de care vor beneficia elevii și studenții cu posibilități materiale reduse sau supuși riscului excluderii!
MĂURENI – Sâmbătă, comuna a încheiat capitolul dedicat liberalismului, a întors pagina și a trecut la social-democrație! În prezența vicepreședintelui PSD – ministru al Transporturilor – Sorin Grindeanu, a președintelui filialei județene PSD, deputatul Silviu Hurduzeu, a prefecților, a unor vicepreședinți CJ și a numeroși primari PSD din Caraș-Severin și Timiș, a fost marcată, oficial, trecerea primarului Brian Filimon de la PNL la PSD!
REȘIȚA – CSM Reșița a câștigat sâmbătă, 13 aprilie, cu scorul de 2-1, partida cu Metaloglobus București și s-a salvat de la retrogradare, cu câteva etape înainte de finalul play-out-ului!
CARAȘ-SEVERIN – Administrația județeană a găsit o soluție provizorie pentru podul de pe DJ 572, care face legătura dintre cele două comune!
CARAȘ-SEVERIN – Potrivit Statisticii, am rămas vreo 300 de mii de locuitori în județ, dintre care cam 254 de mii cu drept de vot. Bașca flotanții despre al căror număr așteptăm vești, de la București!
REȘIȚA – Deplasarea e parte a proiectului Restaurarea și revitalizarea patrimoniului cultural – Centru expozițional și de evenimente „Școala Pittner“!
CARAŞ-SEVERIN – În cadrul proiectului „Tinerii, cetățenii activi ai zilei de mâine“, aceștia au participat la dezbaterile Comisiei pentru Învățământ!
CARAȘ-SEVERIN – Fostul mărșăluitor Doru Ursu este de la începutul lunii aprilie antrenorul echipei de juniori al Voinței Șoșdea la fotbal! Acesta a mai pregătit echipele de copii de la Mundo Reșița și Lupii Argintii!
CARAȘ-SEVERIN – La împlinirea unui secol de la naștere, mineralogul de talie internațională a fost omagiat, vineri, la Ocna de Fier și Bocșa!
