Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Șeful social-democraților cărășeni a reacționat dur la adresa reprezentanților USR, care cer eliminarea pensiilor primarilor, în vreme ce un primar USR din București și-a aprobat majorarea salariului cu 50%!

Oficialul crede că, de fapt, USR dorește să creeze o diversiune, pentru a întoarce atenția publicului de la afacerea cu vaccinurile. „Este o nouă probă de ipocrizie, duplicitate și dublu standard, consideră deputatul Silviu Hurduzeu. Acest demers al USR este doar pentru a acoperi scandalul din dosarul vaccinurilor, în care s-a înregistrat cel mai mare prejudiciu din dosarele instrumentate de DNA. Nu au făcut nimic în privința pensiilor speciale când au fost la guvernare, iar echitatea pe care o invocă acum a funcționat doar când a fost vorba de alte partide! Este un dublu standard ca unul dintre primarii USR din București să critice pensiile primarilor, în timp ce alt primar USR din București își mărește salariul cu 50%!“

JCS-T.K.