REȘIȚA – Cele două formații s-au întâlnit, miercuri, 10 iulie, într-un joc de pregătire, pe stadionul din Drobeta-Turnu Severin, unde…
REȘIȚA – O ambulanță și un autoturism aparținând unei firme de securitate s-au ciocnit în zona terminală a cartierului reșițean Lunca Pomostului, spre Triaj, blocând temporar circulația tramvaielor și a autoturismelor!
CARAȘ-SEVERIN – Asta spunea preşedintele Consiliului Judeţean, Silviu Hurduzeu, prezent la evenimentul de lansare al noului brand de oraș, intitulat „Reșița – flacără și oxigen“!
CARAȘ-SEVERIN – Deputatul cărășean este de părere că autoritățile statului au scăpat situația de sub control și că este nevoie de acțiuni mai în forță din partea acestora!
REȘIȚA – Aceasta, în debutul primei listări a unei emisiuni de obligațiuni municipale verzi la Bursa de Valori București!
CARAȘ-SEVERIN – Asta a cerut prim-vicepreședintele Sorin Grindeanu echipei locale să pregătească pentru alegerile din iunie!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
REŞIŢA – În 3 martie a început Postul Paștelui, însă comercianții din piețele din Reșița spun că vânzările nu sunt semnificativ mai mari față de alte perioade. Am fost în Piața Reșița Sud pentru a vedea cum stau lucrurile și pentru a discuta cu vânzătorii despre cum influențează postul cererea pentru produse proaspete!
EZERIȘ – Primăria comunei Ezeriș face pași importanți spre modernizare, printr-un parc fotovoltaic și un proiect major de distribuție a gazului. Ioan Rusu, primarul localității, a anunțat recent că a fost semnat contractul pentru construcția parcului fotovoltaic, care va alimenta cu energie electrică instituțiile publice din comună!
REȘIȚA – Flavius Stoican a tras concluziile după remiza fără goluri cu FC Argeș Pitești! Antrenorul a ținut să evidențieze munca depusă de jucătorii săi în a acumula cele 31 de puncte într-un campionat dificil al Ligii 2!
REȘIȚA – În memoria veteranului automobilismului bănățean Werner Hirschvogel, de la moartea căruia s-au împlinit anul acesta 10 ani, Consiliul Județean i-a acordat, post-mortem, titlul de „Cetățean de onoare al județului Caraș-Severin”!
CARAŞ-SEVERIN – Se investesc aproape 50 de milioane de euro într-unul dintre cele mai importante drumuri turistice din Caraș-Severin!
CARAȘ-SEVERIN – Maxagro continuă – prin Drumuri și Poduri Banat – lucrările la DN 68 Oțelu Roșu-Caransebeș. După ce au fost finalizate lucrările de frezare a tronsonului vizat, s-a trecut la așternerea de covor asfaltic!
CARAȘ-SEVERIN – Asta titrează Serviciului Salvamont-Salvaspeo Caraş-Severin, publicând imagini cu scheletul metalic al structurii. Este vorba despre Refugiul Scheiul, la altitudine de 2.001 metri, din Munții Țarcu, unde nu existau până acum astfel de locații pentru montaniarzi, cei care ne vizitează munții cu rucsacul în spate!
CARANSEBEȘ – Rămas, deocamdată, liber de sarcini în sănătatea cărășeană, fostul manager al spitalului din Caransebeș, Adrian Dumbravă, le transmite decidenților județeni că rămâne aproape de Caraș-Severin și pot conta oricând pe el!
REȘIȚA – Clubul Sportiv Ciocan Cristina Reșița a participat recent la Festivalul Național de Minibaschet la Costinești, unde micii baschetbaliști au reușit să câștige toate meciurile! La acest festival au fost aproximativ 220 de echipe participante și s-a jucat pe 17 terenuri de baschet!
CARAŞ-SEVERIN – În aceast an, Colegiul Naţional „Traian Lalescu“ din Reşiţa pune judeţul pe harta mediilor de 10 la Bacalaureat!
CĂRBUNARI – Sau cel puţin asta susţine primarul Gheorghe Prăsnescu, care ne-a dezvăluit detalii despre mai multe proiecte importante aflate în desfășurare, menite să îmbunătățească infrastructura și serviciile din localitate!
CARAȘ-SEVERIN – Asta spune consilierul județean Ioan Cojocariu, după ce aleșii județului au discutat fuzionarea azilului din comună cu cel din Reșița!
REȘIȚA – Emil Ghinea rămâne invincibil în Valea Domanului pentru al treilea an la rând, iar podiumul absolut al etapei de la Reșița a fost completat de francezul Jerome France și Octavian Ciovică! Ghinea și-a păstrat nu doar titlul de King of the Hill pe traseul de 4,75 km, ba chiar și-a depășit propriul record, coborând până la un 2:07,383!
