Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEȘ – Rămas, deocamdată, liber de sarcini în sănătatea cărășeană, fostul manager al spitalului din Caransebeș, Adrian Dumbravă, le transmite decidenților județeni că rămâne aproape de Caraș-Severin și pot conta oricând pe el!

Adrian Dumbravă putea fi o soluție și pentru noul spital județean pe care Dunca și Popa vor să-l construiască la Reșița, având loc chiar niște tatonări în acest sens, în urma cărora fostul manager de la Caransebeș și-a arătat disponibilitatea de a ajuta, fie ca și consultant, fie ca antreprenor. „Am avut o discuție cu dl Dunca înainte de alegeri și am vorbit despre viitorul spital, cel care sper și cred că se va construi la Reșița. I-am spus dlui președinte că din orice poziție, fie de antreprenor, pentru că asta am făcut cel mai mult în anii precedenți, fie de consultant, de orice, când e vorba de Caraș, când e vorba de ai noștri, dacă sunt solicitat voi spune prezent și voi spune da.”, a declarat recent Dumbravă, care a anunțat că rămâne, deocamdată, ca rezidență, în Caransebeș și că după o perioadă de odihnă se va ocupa din nou de destinele firmelor sale.

Fostul manager de spital a avut, la plecare, și un mesaj pentru actualii și viitorii conducători ai județului, cărora le-a transmis că poziția județului nostru în coada majorității clasamentelor trebuie să le dea de gândit. Iar rămânerea pe aceste locuri nu mai are nicio scuză! „La momentul acesta, Carașul și conducătorii lui nu mai au niciun motiv și nicio scuză plauzibilă să nu facă treabă pentru județ. Avem în poziții cheie oameni politici locali, cu putere, oameni care au dat dovadă că-i interesează și s-au implicat pentru bunăstarea județului. Mă refer la vicepremierul Sorin Grindeanu, la viitorul președinte de CJ, Silviu Hurduzeu, și dacă cobor către Caransebeș, mă refer la primarul Felix Borcean. Sunt toți trei din același partid, sunt colegi și prieteni, acum este momentul pentru dezvoltare. Am pledat pentru unitate în Caraș, și politică, nici nu mai contează cine, ce și cum, avem nevoie de liniște și de construcție serioasă. Dacă nu se întâmplă așa, înseamnă că suntem blestemați, că nu ne duce mintea și vai de capul nostru. Tot timpul s-au aruncat neînțelegerile dintre PNL și PSD în cârca dlui Dunca, uite că nu va mai fi președinte, cine ne oprește acum să construim?”, s-a mai întrebat Adrian Dumbravă.

JCS-Nina Curița

1 Comentariu

  1. Pojejena forever Reply

    Deja după cum rânjește mie îmi inspiră încredere acest domn. Nu-l cunosc, dar pentru că știe să se autopropună mi se pare de maxima demnitate și plin de caracter. Rânjetul seamănă cu cel al filipescului, și ăla alt mare manager. Probabil că din același eșicher al elitelor locale provin ambele personaje. De unde apar ăștia, oameni buni?

Adaugă comentariu