BĂILE HERCULANE – 23 de pompieri militari din Reșița, Caransebeș și Herculane acționează pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată…
REȘIȚA – Economiile cu salariile de la asistență socială și de la viitorul spital vor fi realocate de Consiliul Județean (CJ) Caraș-Severin pentru drumuri!
REȘIȚA – „Culoarea cuvintelor”, un volum de dialoguri între jurnalistul Vasile Bogdan și pictorul Petru Galiș, a fost lansat recent în cardul unui triplu eveniment avându-l în centru pe artistul plastic!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAŞ-SEVERIN – Iabalcea a găzduit recent prima ediţie a unui eveniment deosebit, mai exact un obicei pe care oamenii din această localitate îl obișnuiau să-l facă şi în trecut: claca la cosit. Acţiunea s-a desfăşurat cu sprijinul Uniunii Croaților din România, dar și prin implicarea locuitorilor de orice vârstă de etnie croată!
REȘIȚA – Reșița Locomotives a învins sâmbătă, 10 septembrie, cu scorul de 29-0, echipa Bucharest Titans, în prima etapă a Campionatului Național de fotbal american!
CARANSEBEȘ – Decât din Fondul pentru Mediu, mai bine energie solară din bugetul local. Spre asta țintește municipalitatea din Caransebeș, sătulă să tot aștepte finanțarea unui proiect depus la Administrația Fondului pentru Mediu. Asta mai ales în condițiile în care prețurile la curent cresc de la o zi la alta!
REŞIŢA – Asta i s-a întâmplat, potrivit medicului Emil Bunda, boschetarului de la UPU Reşiţa, care face vâlvă într-o postare online!
CARANSEBEȘ – S-a întâmplat joi dimineața, pe Calea Severinului, după podul peste Sebeș. O mașină care circula dinspre cartierul Balta Sărată spre zona centrală a ajuns în stâlpul unei benzinării pe vremuri funcțională, acum dezafectată.
REŞIŢA – Zilele trecute, şase înotători masters ai clubului „Resita 07” au participat la primul concurs de înot al anului 2020, la Szentes, în Ungaria.
CICLOVA ROMÂNĂ – Astăzi, 23 ianuarie, în jurul orei 6.40, pompierii militari orăvițeni au intervenit de urgență cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, la un incendiu care a izbucnit în podul unei case din Ciclova Română.
REȘIȚA – Dacă la ultima reabilitare am asistat mai mult la zgârierea vechilor betoane din Centrul Civic al Reşiţei – care până la urmă au fost acoperite cu nisip şi dale chinezeşti de unică folosinţă – acum urbea are parte de lucrări adevărate.
REŞIŢA – AquaCaraş se ţine de cuvânt şi se mişcă rapid în găsirea constructorilor pentru lucrările ale căror contracte au fost reziliate în ultimii ani. Una din cele patru lucrări ale AquaCaraş, abandonate de constructorul iniţial, şi-a găsit executant.
BERZASCA – Sau cel puţin cam aşa am traduce ce ne-a povestit primarul comunei Berzasca despre turismul de pe malurile Dunării!
CARAŞ-SEVERIN – Este sfatul pe care-l dă directorul DSVSA Caraş-Severin în contextul gripei aviare. Totuşi, oficialul a ţinut să liniştească populaţia, subliniind că virusul nu este patogen pentru om!
REȘIȚA – În acest an, Reşiţa găzduieşte manifestările prilejuite de împlinirea a 75 de ani de la începutul deportării germanilor în fosta Uniune Sovietică, acestea fiind organizate de Forumul Democratic al Germanilor din Caraş-Severin.
CARAȘ-SEVERIN – Rezultatele obținute de sportivul reșițean au fost locul I la 50 m bras și trei locuri de II în probele de spate, fluture și liber. De asemenea, a obținut locul I cu ștafeta României în proba de 4×100 m mixt.


