Radiologie făcută în timp real cu aparatură performantă - Caon.ro

Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – În curând, Spitalul Județean de Urgență Reșița (SJUR) va primi trei aparate noi produse de Siemens. Acestea vor putea trimite radiografiile în format digital, scurtând astfel timpul necesar medicului pentru a le interpreta!

Două dintre ele vor intra în dotarea Staționarului nr. 1, iar unul în dotarea Staționarului nr. 3, înlocuind astfel aparatele vechi de 21 de ani folosite în prezent. Numai că, pentru a putea funcționa, mai întâi vor trebui reamenajate complet camerele în care noile aparate vor fi amplasate. Camere care, conform dr. Cosmin Librimir, manager al SJUR până de curând, „nu mai corespund tehnic din niciun punct de vedere, nici măcar în privința sursei de curent, a ușii sau a geamului prin care trebuie să se vadă aparatul”.

Motiv pentru care spitalul reșițean a bătut palma cu Fundația Metropolis din București, care se va ocupa de amenajarea spațiilor, urmând ca Siemens să pună aparatele în funcțiune. Concret, Metropolis va suporta costuri de aproape 900.000 de lei, pe care le va plăti direct către executantul lucrărilor. De altfel, reprezentanții fundației sunt așteptați zilele viitoare la fața locului. „Aparatele vin din țară printr-o licitație prin proiectul Covid și ar trebui să ajungă după 1 octombrie. Dacă totul va merge cum trebuie, la sfârșitul lunii octombrie, totul ar trebui să fie gata”, a încheiat dr. Librimir, precizând că lucrările vor începe de la Staționarul nr. 3.

JCS-Ionel Ivașcu

Adaugă comentariu