ROMÂNIA – Traficul aerian din România către Italia și din Italia către România a fost suspendat începând de duminică noaptea…
REȘIȚA – Nouă proiecte pe „Valul Renovării” și patru pe „Fondul Local” aduc aproape 30 de milioane de euro!
CARANSEBEȘ – E concluzia primarului Caransebeșului, după ce doar într-o zi au fost aprobate nouă proiecte depuse de municipalitate pe PNRR. La acestea se adaugă altele aprobate deja pe același PNRR, pe „Anghel Saligny” sau la CNI!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
REŞIŢA – Administratorii judiciari ai UCM Reşiţa, EURO INSOL și VF Insolvență, scot la licitaţie mai multe obiective ale uzinei, dar care nu fac parte dintre cele ce vor fi preluate de Hidroelectrica. Licitaţiile sunt publice, cu strigare şi au loc la finele lunii octombrie şi începutul lunii noiembrie!
CARANSEBEȘ – Cu stadionul CFR pe mâna lui Silvășan, cu cel din Balta din nou la CNI, cu Caromet și ACH în paragină pe mâna unor firme private, antrenorul de atletism Cristian Dragomir vrea ca municipalitatea să facă demersuri pentru a prelua stadionul Victoria de la Șesu Roșu!
CARAȘ-SEVERIN – Primăriile Obreja și Brebu refuză să aloce 5.000 de metri pătrați proiectului din care ar avea numai de câștigat!
REȘIȚA – Atleta Daria Grigoroiu a devenit campioană națională, după ce a câștigat medalia de aur în proba de 60 de metri garduri, obținând astfel și un nou personal best!
CARAȘ-SEVERIN – Două sunt din Anina, una din Domașnea. Femeile sunt izolate la domiciliu și de la toate trei au fost prelevate probe de către DSP!
REŞIŢA – Şi în acest an şcolar, eforturile elevilor silitori vor fi răsplătite. Primăria Reşiţa va acorda burse pentru cei mai merituoşi copii, dar şi pentru cei care au o situaţie materială mai dificilă!
VEST – Recent, în oraşul de pe Bega a fost lansat Ghidul morilor de apă din Banatul Montan, într-o expoziţie tematică desfăşurată la Centrul Multifuncţional Bastion. Acest ghid a fost întocmit de către Asociaţia “Acasă în Banat” în parteneriat cu Consiliul Judeţean Caraş-Severin, ghid în care voluntarii au inventariat şi cartografiat nu mai puţin de 243 de mori de apă din judeţ.
FIZEȘ – Agresorul tânărului de 20 de ani din Fizeș, care a fost bătut mișelește în curtea barului din sat, este trimis în judecată pentru tentativă de omor!
CARAŞ-SEVERIN – Procurorii din cadrul DNA au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Victor Naidan, arhitectul judeţului, şi a firmei SC Tab Construct Confort SRL!
REŞIŢA – Tânărul de 27 de ani este din Reşiţa şi a lucrat ca angajat pe nava care a avut 706 cazuri cu coronavirus. Este plecat de mult timp din ţară, iar în această perioadă nu a venit acasă la Reşiţa!
CARANSEBEȘ – Este vorba de 340.000 de lei alocați de municipalitatea din Caransebeș pentru proiectele pe Legea 350 privind finanțările nerambursabile de la bugetul local, din care mai bine de jumătate se îndreaptă către Culte!
CARAŞ-SEVERIN – Ionuţ Popovici, vicepreşedintele CJ, vorbeşte despre birocraţia şi tergiversările fără explicaţii, implicate de proiectele europene!


