CARAŞ-SEVERIN – De fapt, este vorba despre acţiunea „Foc de artificii“, care a ajuns la final. În cadrul ei, în…
MOLDOVA NOUĂ – Exploatarea cuprului sună promițător pentru Moldova Nouă. Asta concluzionează reprezentanții autorităților locale din Clisură după o întrunire pe tema reluării exploatării zăcămintelor din oraș!
REȘIȚA – Oamenii legii sunt cei care ar fi găsit-o în cursul serii de joi, după cum informează Poliția județului: „În continuare polițiștii efectuează verificări pentru a stabili împrejurările în care s-a aflat minora pe timpul cât a lipsit de la domiciliu, în cauză fiind informați reprezentanții Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului“.
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARANSEBEȘ – Caransebeșeanul care luptă acum pentru Dinamo, unde este antrenat de Bogdan Bărbulescu, a confirmat încă o dată pe plan european, după ce în țară a demonstrat că nu prea are adversar la categoria sa, 60 kg!
REȘIȚA – În următorii zece ani, localităţile vor primi bani în funcție de populația rezidentă pe teritoriul lor. Adică numărul de locuitori timp de minim 12 luni neîntrerupt!
REȘIȚA – De mai mult timp, au demarat lucrările de reabilitare a parcării din zona Pieței de Sud din Reșița!
REȘIȚA – Handbaliștii de la CSM Reșița au reluat încă de vineri, 3 ianuarie, pregătirea pentru partea a doua a sezonului din Liga Zimbrilor.
CARAȘ-SEVERIN – Polițiștii ne avertizează că în această dimineață, în județul Caraș-Severin, circulația rutieră se desfășoară în condiții de iarnă pe majoritatea drumurilor: DN 6, zona Buchin și Domașnea, DN 57B, DN 58 zona Anina, DN 58B zona Bocșa, precum și în zonele montane!
BERZOVIA – Nu mai puțin de două ore le-au luat pompierilor să stingă incendiul izbucnit la o locuință, sâmbătă seară, focul fiind lichidat după miezul nopții.
ZERVEȘTI – Trei autoturisme au fost implicate într-un accident rutier, la Zervești, raportat la 112 în jurul orei 16.20.
REȘIȚA – Întrebat vizavi de lucrările care vor cuprinde Centrul Civic al Reşiţei, primarul Ioan Popa a explicat că luna decembrie a fost dedicată organizării de şantier!
CARANSEBEȘ – Iar asta l-a scos din sărite pe managerul Spitalului Municipal de Urgență, după ce aleșii locali au votat un amendament la organigrama propusă de Adrian Cican, care a dus la o nouă reacție vehementă a acestuia pe rețelele de socializare!
REȘIȚA – După ce a renunțat la jumătate din echipă, conducerea CSM Reșița a reușit un prim transfer în această iarnă. Atacantul Gabriel Dodoi, de la FC Rapid, va fi împrumutat până în vară la gruparea din Valea Domanului.
TEREGOVA – Un incendiu izbucnit la un sălaş dintre Teregova şi staţia CFR Poarta a fost raportat vineri dimineaţă, în jurul orei 8.00, la 112. În lupta cu focul au intervenit de urgenţă pompierii militari din Caransebeş, cu două echipaje cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă.
CARAS-SEVERIN – CNAIR a lansat hărți interactive cu drumurile închise, cu restricții și cele cu risc de înzăpezire din România!
REȘIȚA – Din cazanul cu înțelepciunea celor bătrâni, să sorbim și noi două linguri. Prima: trebuie să avem o măsură în toate încercările. (Est modus in rebus). A doua: multe idei în puține cuvinte (Multum in parvo). O să scriu azi de sfârșitul de an 2019, sfârșit de concursuri muzicale.





