Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Bine ați venit în lumea plină de culoare, emoții și gânduri a Maiei Truțulescu. În lucrările sale de pictură, ca și în scris, își așterne gândurile, iar dacă are o bucurie sau o dilemă, le pictează!

„Dacă-mi plac anumite culori sau nuanțe, încerc să le surprind pe pânză. Lucrările mele sunt stări, sunt percepții ale realității dar nu numai. Ofer privitorilor puțin din frumusețile sau metaforele pe care le descopăr peste tot în jurul meu”, sunt cuvintele pe care mica artistă le-a rostit cu prilejul expoziției „Inner thoughts”, vernisată recent la Muzeul Banatului Montan.

Maia își dorește să expună cât mai mult și să participe la cât mai multe concursuri. Se inspiră din ce vede în natură și din ceea ce o înconjoară. Iar cel mai bine lucrează în vacanțe, pentru că atunci are cel mai mult timp. Pentru că pe primul loc e școala, urmată de pasiunile pentru pictură, călătorii, limba franceză, matematică. „În fiecare lucrare, am interpretat o scenă, un peisaj sau pur și simplu mi le-am imaginat. E plăcut când descopăr ceva nou. Mă bucur de tot ce e în jurul meu și, în continuare, voi picta frumuseți nebănuite”, a mai spus Maia, mulțumind tuturor celor care au venit să o vadă și să-i admire lucrările.

Ce-ar fi de spus despre Maia? Că e o fată modestă, de la care un zâmbet e smuls foarte greu, dar sigur în suflet are zâmbete pentru toată lumea. Că se joacă cu culorile, iubește desenul și pictura și, din joacă, au ieșit foarte multe tablouri. N-o spunem noi, ci Felicia Quint de la Clubul Lions din Reșița, pe care Maia l-a reprezentat la concursul intitulat „Afișe pentru pace”, desfășurat în SUA de 34 de ani. „În fiecare an, se dă o temă care este realizată în fiecare club Lions de copii de clasele V-VIII. Lucrarea pe care Maia a realizat-o anul acesta a obținut primul loc din 600.000 de lucrări din 55 de țări”, spune cu mândrie Felicia Quint.

În opera Maiei, se simte trepidanța exuberantă și veselă, iar sensibilitatea coboară ca o ploaie de petale și încântă începând să se transforme în operă de artă. Sunt idei exprimate de Gabriel Kelemen, profesor la facultatea de arte și design din Timișoara. „Maia este un om oarecum introvertit, iar asta e foarte bine pentru că, de obicei, marii artiști au o combustie interioară în care e greu să ajungi. Avem de a face cu un suflet nativ de tip renascentist. Arta este și o formă de cunoaștere, una profundă, non-verbală, prin care Maia ne ajută pe toți să fim mai veseli”, spunea prof. Kelemen. În portretele și autoportretele Maiei se văd alegoriile franceze, ale excursiilor, naturii, chemarea spre matematică, poezie, literatură. În creații foarte complexe, caută și, de multe ori, găsește, cele mai interesante alocuțiuni ale infinitului set de ferestre pe care le are sufletul uman.

La final au curs îmbrățișările, iar florile au umplut brațele artistei despre care regretatul Nicolae Vlădulescu spunea că folosește cel mai mult culorile vii, amestecate. Dacă e greu să smulgi un zâmbet de la Maia, noi am reușit să prindem unul pe care imaginea îl va păstra pentru totdeauna.

JCS-Ionel Ivașcu