CARAȘ-SEVERIN – Două accidente s-au înregistrat astăzi din cauză că șoferii au fost prea grăbiți și nu au adaptat viteza…
REȘIȚA – Oamenii legii sunt cei care ar fi găsit-o în cursul serii de joi, după cum informează Poliția județului: „În continuare polițiștii efectuează verificări pentru a stabili împrejurările în care s-a aflat minora pe timpul cât a lipsit de la domiciliu, în cauză fiind informați reprezentanții Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului“.
ZĂVOI – Recent, la Zăvoi, a fost modernizat iluminatul stradal. În satul Măgura se aprinde lumina culturii!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
REŞIŢA – Prin intermediul celor de la Euroland Banat, ce promovează protecţia patrimoniului cultural şi industrial din Banatul istoric, Ivan Schnabel, preşedintele comunităţii mozaice, şi-a arătat recent gratitudinea faţă de cei care s-au implicat în salvarea Sinagogii din Reşiţa!
CARAȘ-SEVERIN – Timp de patru zile (între 16 și 19 mai), polițiști de la Serviciul de Ordine Publică – Biroul pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol și-au dat mâna cu specialiști silvici din cadrul Gărzii Forestiere Timișoara, în cadrul unei acțiuni comune vizând ilegalitățile din domeniul silvic!
CARANSEBEȘ – Prima generație de absolvenți ai Liceului Tehnologic „Max Ausnit”, inițiativă privată a omului de afaceri Gabriel Olariu la aeroportul din Caransebeș, a predat vineri, simbolic, cheia liceului celor din clasa a XI-a!
MEHADIA – O spune chiar primarul comunei, Iancu Panduru, după ce administraţia locală a fost una din locaţiile vizate de poliţiştii de investigare a criminalităţii economice, într-un caz de fraudă cu facturi fictive.
CARAȘ-SEVERIN – În această dimineaţă, un şofer a pierdut controlul volanului şi a căzut cu maşina în prăpastie pe drumul dintre Bozovici şi Anina, un drum ce necesită mare atenţie la volan pe timp de iarnă din cauza pojghiţelor de gheaţă din curbe.
CARAŞ-SEVERIN – Mai exact, forul decizional vrea să instituie restricţii pentru traficul greu pe 14 drumuri judeţene.
REȘIȚA – Anul 2019 a fost unul bun pentru Alina Vuc, luptătoarea reșițeană câștigând a doua medalie de argint la Campionatele Mondiale. Acum ea se gândește doar la Jocurile Olimpice.
CARAȘ-SEVERIN – Formația pregătită de Adrian Enășescu se va reuni peste aproximativ o lună, iar campionatul Ligii a IV-a se va relua la începutul lunii martie.
REŞIŢA – Mariajul cu năbădăi dintre cele două firme s-a încheiat. După notificări surpriză, o tentativă eşuată de conciliere, pretenţii financiare considerate nefondate şi lucrări neterminate, SC Aquacaraş SA caută un nou constructor pentru lucrările de apă şi canalizare din oraşele judeţului.
CARANSEBEȘ – De astăzi, mai multe secții ale Spitalului Municipal de Urgență beneficiază de aparatură ultramodernă, care va fi achitată în următorii trei ani din veniturile proprii ale SMUC.
LUPAC – Un poliţist a fost rănit, miercuri dimineaţă, în urma unui accident rutier produs la ieşirea din Lupac, în zona intersecţiei DJ 581 cu DC 75.





