Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Formația pregătită de Adrian Enășescu se va reuni peste aproximativ o lună, iar campionatul Ligii a IV-a se va relua la începutul lunii martie.

În clasament, Progresul este lider, cu 36 de puncte obținute în 12 partide. Lupacul se află la trei puncte de Ezeriș, iar Moldova Nouă este pe trei cu 22 de puncte. Ultima în clasament este Steaua Prigor cu doar trei puncte în 12 etape.

„Noi, cei la de Progresul Ezeriș, ne-am propus să începem pregătirea pentru a două parte a sezonului pe data de 3 februarie. O să avem o lună de pregătire până va începe campionatul. Din câte știu, Liga a IV-a se va relua pe data de 2 sau 3 martie. De asemenea, ne gândim să facem și o pregătire centralizată de șapte zile, dar încă nu am stabilit locul. Legat de lot, ne gândim să ne întărim în această pauză competițională cu trei sau patru jucători. Sunt foarte mulțumit de băieții care sunt acum la echipă și ne dorim totuși să aducem ceva nou. Obiectivul nostru este câștigarea fiecărui joc și să ne menținem cât mai mult timp același parcurs ca în prima parte a campionatului. Ne dorim să practicăm un fotbal cât mai frumos pentru a aduce spectatori la meciurile noastre de acasă”, a declarat Adrian Enășescu, antrenorului Progresului Ezeriș.

JCS-Ștefan Moraru

1 Comment

  1. SENZATIONAL!CHAMPIONS LEAGUE ii asteapta pe baieti….doar in visele lor,bine-nteles!

Adaugă comentariu