65.000 de lei arși în amenzi, pentru 218 de metri cubi de lemne - Caon.ro

Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Timp de patru zile (între 16 și 19 mai), polițiști de la Serviciul de Ordine Publică – Biroul pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol și-au dat mâna cu specialiști silvici din cadrul Gărzii Forestiere Timișoara, în cadrul unei acțiuni comune vizând ilegalitățile din domeniul silvic!

„Pe parcursul celor patru zile au fost efectuate controale privind circulația, depozitarea, prelucrarea și comercializarea materialului lemnos, fiind verificați 9 operatori economici din domeniu, în cazul cărora s-au constatat că au primit în depozit un volum total de peste 218 metri cubi de material lemnos, de diferite specii și sortimente, fără proveniență legală. În urma neregulilor constatate au fost aplicate 9 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 65.000 de lei, pentru încălcarea prevederilor legii nr. 171 din 2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice. De asemenea, au fost confiscați 218,77 metri cubi de material lemnos, în valoare totală de peste 36.000 de lei“, informează Poliția Caraș-Severin.

JCS-A.M.