CARAȘ-SEVERIN – Patru arbitri din județul Caraș-Severin au fost selectați de către Comisia Centrală a Arbitrilor să participe, în perioada…
REȘIȚA – Luptătorii reșițeni au fost pe cele mai înalte trepte ale podiumului la finala Campionatului Național de lupte pe plajă, desfășurată la Costinești!
BĂUȚAR – Datorită înfrățirii cu localitatea Kainbach, Băuțarul are mașină de pompieri dotată cu de toate. Mașină casată de cei din micuța localitate de lângă Graz, cu care comuna din Valea Bistrei s-a înfrățit încă din anii ‘90!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAȘOVA – În… rate. Este trista poveste a unui crașovean de 45 de ani, care a sunat la Poliție pentru a se plânge despre cum a fost păcălit și lăsat fără 3.200 de lei!
CARAȘ-SEVERIN – E opinia președintelui Consiliului Județean Caraș-Severin, Romeo Dunca, vizavi de adoptarea ghidului estetic pentru zonele noastre montane, după ce a văzut cum arată alte zone în care nu au existat reglementări în acest sens!
CARAȘ-SEVERIN – Unul a fost urmărit ca-n filme, altul abia era în stare să lege două cuvinte, dar ambii erau la volan!
CARANSEBEŞ – Este mesajul managerului Spitalului Municipal de Urgență din Caransebeș, Adrian Cican, pentru medicii cărora Justiția le-a dat dreptate în prima fază a procesului pentru spațiile din policlinică, de unde au fost evacuați.
REŞIŢA – Consilierul judeţean dr. Jaro Marșalic şi-a exprimat, în cadrul unei conferinţe de presă a PNL, dorinţa de a candida pentru una din camerele Parlamentului. Cunoscutul medic reşiţean consideră că postura de parlamentar i-ar oferi pârghiile cele mai bune pentru a face ceva util pentru Caraş-Severin.
CARANSEBEȘ – Magica Caransebeş – Progresul Ezeriş 0-4 (0-2), în amicalul de duminică, 23 februarie, de pe stadionul din Balta Sărată. Cu o zi mai devreme, sâmbătă, tot în deplasare, Ezerișul a întâlnit Poli Timişoara, echipă ce evoluează în Liga 3, cărăşenii reuşind să se impună cu scorul de 2-0, prin golurile lui Costachi şi Kawagoe.
REȘIȚA – Organizată de Asociația Județeană de Fotbal Caraș-Severin, Cupa Firmelor și Instituțiilor la fotbal în sală a fost câștigată de Fortuna C&D. Pe locul secund s-a clasat Dera Viky & Vio 2013 SRL, iar podiumul a fost completat de Borka Transport Carașova.
REȘIȚA – Un grup de bărbați. Obosiți, pirpirii, speriați. Slabi sau slăbiți. Și ochii de vulpe surprinsă în bătaia farurilor caută iscoditori o soluție. Cam acesta este tabloul trist al unor cetățeni din Siria și Egipt care au vrut să intre ilegal în România traversând Dunărea cu o barcă gonflabilă. Au fost prinși de poliţiştii de frontieră.
CARAȘ-SEVERIN – Zeci de iubitori ai acestei tradiții au participat la evenimentul ce a avut loc sâmbătă și duminică în cartierul aninean Celnic.
REȘIȚA – Atleta Daria Grigoroiu a cucerit medalia de aur în proba de 60 m garduri din cadrul Naționalelor de sală Under 20, de la Bucureşti. Sportiva antrenată de Ștefan Nagy a obținut timpul de 8.78 de secunde, rezultat mai bun decât cel înregistrat la Balcaniadă!
LUPAC – Voința Lupac a susținut în stațiunea Secu un cantonament, iar sâmbătă, 22 februarie, echipa pregătită de Boșco Vișatovici a susținut și un joc amical. Lupacul a jucat acasă cu Magica Caransebeș, formație pe care a învins-o cu scorul de 8-0!
REŞIŢA – Judeţul nostru „are o economie sublimă, dar care lipseşte cu desăvârşire“ şi acest lucru se reflectă în oferta, aproape penibilă, de locuri de muncă!





