Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEȘ – Șase persoane s-au prezentat astăzi la Spitalul Municipal de Urgență Caransebeș pentru a fi evaluate în cazul unei eventuale contaminări cu coronavirus, mai ales că veneau din zone apropiate de cele 11 focare din Italia!

Trei dintre acestea au fost deja trimise acasă, la Maciova, unde se află în carantină la domiciliu, după cum ne-a informat managerul SMUC, Adrian Cican. O a patra persoană a avut parte tot de izolare la domiciliu, iar alte două așteptau să fie evaluate de medicii de la Urgențele spitalului.

„Bărbatul e doar din zona adiacentă, nu e din cele 11 din Italia care se află deja în carantină, a fost evaluat, nu are simptome, nu are febră, nu tușește, am vorbit cu șeful de la CPU, se merge pe izolare la domiciliu. Mai avem încă doi pe care trebuie să-i evaluăm, tot din Italia veniți, nu din zona carantinată, au venit acasă din Italia de frica coronavirusului, au intrat pe la Nădlac. Oamenii au intrat încă de duminică în România și au venit de bunăvoie la spital. Procedura e mai complicată, dar e simplă, luăm acea fișă de interviu, vedem de unde sunt, cum sunt, dl doctor evaluează cazul, după care se declanșează procedura în funcție de starea lui, dacă e de carantină totală atunci îi ducem în locația stabilită de Primărie, dar nu a fost cazul până acum, sau cum au fost cei de la Maciova, familie cu copil, i-am trimis în izolare la domiciliu”, a precizat managerul Adrian Cican.

Spitalul a sporit și măsurile de siguranță, accesul fiind restricționat.

JCS-R.M.

1 Comment

Adaugă comentariu