CARAŞ-SEVERIN – Deja două persoane sunt internate la Timişoara. Mâine, 6 martie, DSP Caraş-Severin va recolta probe de la locatarii…
REȘIȚA – În această perioadă, Salonul de Artă și Industrie al TMK Artrom Reșița găzduiește o expoziție cu fotografii realizate de Ioan Mato, fost fotograf al combinatului reșițean și fondator al Cineclubului „Siderurgistul”!
CARAȘ-SEVERIN – Strategia de dezvoltare a județului a fost votată în unanimitate. Nici nu se putea altfel, mai ales că vorbim despre un studiu riguros, de 719 pagini, întocmit de prestigioasa universitate din Cluj Napoca!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
REȘIȚA – Luptătorii reșițeni au fost pe cele mai înalte trepte ale podiumului la finala Campionatului Național de lupte pe plajă, desfășurată la Costinești!
CARANSEBEȘ – Managerul spitalului din Caransebeș, Adrian Dumbravă, a venit în fața aleșilor cu câteva modificări la organigrama instituției, dar aleșii PNL și USR, majoritari în absența a doi colegi de la PSD, s-au abținut, iar proiectul nu a adunat numărul necesar de voturi!
REŞIŢA – Demn de remarcat este faptul că dezastrul financiar de la Spitalul Județean a fost din nou dezbătut în Consiliul Județean Caraș-Severin!
REȘIȚA – Secția de judo a clubului Muncitorului Reșița, deși rămasă fără susținere financiară de mai mult timp, continuă să aducă medalii la competițiile naționale. La finalul săptămânii trecute, antrenorul Dan Păștean a participat cu cinci copii la Euroregiunea de U14 și U16, la Deva.
CARANSEBEȘ – Aleșii locali din Caransebeș nu au fost de acord să plătească din banii municipalității avocații pe care managerul Adrian Cican vrea să-i angajeze în procesele spitalului!
CARAŞ-SEVERIN. Deputatul cărăşean a decis marţi, 3 martie, după cum spune, să facă un pas în spate și să demisioneze din funcția de președinte al organizației județene! Jivan rămâne membru PSD și va activa în continuare în cadrul grupului parlamentar PSD.
CARAŞ-SEVERIN – Asta nu înseamnă că nu mai răcim sau că nu mai există condiţii favorabile îmbolnăvirilor de gripă, însă spaima creată de COVID-19 este mai mare!
ROMÂNIA – Câteva sute de sindicaliști din Poliție au ieșit la protest în fața sediului Ministerului de Interne, în timp ce se prezenta bilanţul MAI pe 2019. Ministrul de Interne, Marcel Vela, acuză că aceștia fac jocuri politice și susține că nu toți sindicaliștii din Poliție sunt de acord cu ceea ce fac liderii sindicali!
REŞIŢA – Decizia sa a fost luată în cursul zilei de ieri, pe fondul tensiunilor în procesul instrumentat de DIICOT-DGA!
SASCA MONTANĂ – Intervenţia de reparare a Morii de lemn din Sasca Montană, ultima moară ţărănească, a fost un succes!
REŞIŢA – La nici două săptămâni de la primul spectacol nou din acest an, Teatrul de Vest Reşiţa prezintă o altă premieră. „Contrabasul“, de Patrick Suskind, îl are ca protagonist pe managerul Teatrului de Vest, actorul Florin Gabriel Ionescu, care va susţine un monolog construit pe fondul profesiei sale, aceea de instrumentist la contrabas, de care se simte, aparent plictisit.
REȘIȚA – Fundașul în vârstă de 32 de ani a semnat un contract cu CSM Reșița, fiind cel de-al 14-lea jucător transferat în această iarnă de rosso-neri.
CARANSEBEȘ – Stadionul Caromet din Parcul Teiuş a găzduit duminică, 1 martie, două partide amicale, ultimele înainte de reluarea, la sfârşitul acestei săptămâni, a Campionatului Ligii a IV-a!





