Percheziții DNA la Stațiunea de Ovine și Caprine Caransebeș - Caon.ro

Caraş-Severin, Romania
CARANSEBEȘ – Procurorii și polițiștii de la DNA Timișoara au descins, astăzi, la Stațiunea de Cercetare – Dezvoltare pentru Creșterea Ovinelor și Caprinelor Caransebeș! Potrivit unui comunicat DNA, este investigată o posibilă fraudă cu fonduri europene!

„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Timișoara efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni privind fraudă cu fonduri europene și infracțiuni de serviciu, comise în anul 2022. În cursul zilei de 7 iulie 2022, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, se efectuează percheziții în două locații, ambele fiind sedii ale unei instituții publice situate în județul Caraș-Severin. În cauză procurorii Direcției Naționale Anticorupție beneficiază de sprijin din partea Direcției Generale Anticorupție, Inspectoratul de Poliție Județean Timiș și Inspectoratul General al Jandarmeriei Române. Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare”, precizează DNA.
Stațiunea de Cercetare – Dezvoltare pentru Creșterea Ovinelor și Caprinelor Caransebeș este situată în zona de sus a Parcului Teiuș, după amfiteatru, având, potrivit site-ului instituției, patru domenii principale: genetică şi ameliorare, reproducţie, nutriţie şi tehnologii de creştere şi exploatare a ovinelor şi caprinelor.
JCS-R.M.