REŞIŢA – Printr-o decizie a autorităţii locale, două creşe din Reşiţa vor funcţiona într-un spaţiu ce aparţine Clubului Sportiv Şcolar,…
REȘIȚA – Polițiștii rutieri reșițeni au tras pe dreapta, luni, 10 aprilie, în jurul orei 18, autoturismul condus de tânărul de 21 de ani, pe strada Văliugului din municipiu. În cazul său, aparatul DrugTest a indicat un rezultat pozitiv pentru canabis. În plus, tânărul avea dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice suspendat, având permisul de conducere reținut!
BĂILE HERCULANE – Fetele pregătite de prof. Toma Drăgoiu au câștigat Seria B a play-off-ului Prague Handbal Cup, competiție ajunsă la ediția cu numărul 30! Sportivele de la clubul de handbal CS Hercules din Băile Herculane au învins în finală cu scorul de 16-12 formația CS Sporting Gimbav (județul Brașov)!
CARAȘ-SEVERIN – Spune senatorul social-democrat Ion Mocioalcă, vestea bună transmisă de acesta fiind că Ministerul Agriculturii a elaborat deja actul…
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
REȘIȚA – Albanezii au un vechi proverb care spune să-ți numeri degetele după ce dai mâna cu un grec; versiunea sa de început de secol XXI ar trebui să fie cu un chinez, așa cum poate să ne confirme Vladimir Putin după recenta vizită a lui Xi Jinping!
REȘIȚA – Pregătirile pentru târgul de flori și de Florii, care va începe vineri în centrul Reșiței, au demarat luni. Oamenii primăriei au început să amplaseze chioșcurile din lemn și să monteze scena. Sunt așteptați comercianții de flori, iar scena va găzdui atât concertele unor nume cunoscute ale muzicii românești, cât și programe artistice susținute de elevii școlilor din oraș!
REŞIŢA – Peste 800.000 de euro este suma care urmează să fie bugetată de administraţia locală în vederea achiziţiei altor active aflate în proprietatea societăţii UCMR SA, în insolvenţă!
CARAŞ-SEVERIN – Din cele 63 de misiuni şi intervenţii în situaţiile de urgenţă înregistrate săptămâna trecută, 53 au fost SMURD!
CARAŞ-SEVERIN – Primele doze de vaccin anti-COVID-19, aproximativ 1250, sunt aşteptate joi în judeţul nostru şi vom avea, în primă fază, cinci centre de vaccinare pentru lucrătorii din domeniul sănătăţii şi cel social, din sistem public şi privat! Vaccinurile urmează să fie transportate în Caraş cu aceeaşi maşină cu care vor fi transportate şi în judeţul Hunedoara!
MĂURENI – Autoritățile locale se declară mulțumite de felul în care au parcurs încercările la care i-a supus pandemia și mulțumesc divinității pentru sănătate!
REŞIŢA – Luni seara, rezultatul testului făcut a confirmat că Nelu Popa are Covid, însă edilul este optimist!
CARANSEBEŞ – Doi bărbaţi de 27 şi 43 de ani au fost prinşi, în 28 decembrie, în Piaţa Agroalimentară din Caransebeş în timp ce ofereau spre vânzare, fără autorizaţie, nu mai puţin de 30 de kilograme de articole pirotehnice!
CARAŞ-SEVERIN – Maşini avariate de copaci căzuţi, drumuri blocate, bucăţi de acoperiş smulse – sunt doar câteva dintre rezultatele vijeliei de cod portocaliu care s-a abătut asupra judeţului în noaptea de 28 spre 29 decembrie!
CARAȘ-SEVERIN – Cel puțin așa susține șeful Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Timișoara (DRDP), Horațiu Simion, potrivit căruia proiectul vizează refacerea din temelii a drumului. Simion a declarat zilele trecute pentru Radio Timișoara că în maxim două luni DRDP va demara licitația pentru tronsonul Nicolinț-Oravița, pentru care Direcția a avut un proiect, care din păcate, a expirat!
CARAŞ-SEVERIN – Cei vizaţi să plece din instituţie mai stau până în 15 februarie pentru că, spune şeful judeţului, trebuie timp ca să fie testată toată lumea!
CARAŞ-SEVERIN – Este întrebarea pe care şi-o pune primarul Reşiţei, Nelu Popa, regretând faptul că PNL a pierdut portofoliile Dezvoltării, Fondurilor Europene şi Transporturilor!
REȘIȚA – Institutul Naţional al Patrimoniului (INP) acordă prin Timbrul Monumentelor Istorice (TMI) finanţări nerambursabile de 5 milioane de lei pentru proiecte care au ca scop protejarea şi promovarea monumentelor istorice şi care vor fi derulate în perioada cuprinsă între data semnării contractului de finanţare şi 31 octombrie 2021!


