Oficial: Transal Urbis Caransebeș are un nou director! - Caon.ro

Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEȘ – Primarul Felix Borcean a mers pe mâna lui Romeo Cozma, un jurist cu experiență, care a activat până în urmă cu mai bine de un an chiar în cadrul operatorului de salubritate și transport public și cunoaște problemele cu care se confruntă societatea ce aparține de Consiliul Local!

În ultima ședință a legislativului local de la finele lui 2020, aleșii au luat act de demisia fostului director Ovidiu Chimigeriu și au aprobat numirea pe funcție a lui Cozma. O mutare inspirată, dacă e să ne luăm după liderul Grupului PSD-PRO România-PMP, Petru Schinteie, asta deși Cozma nu e membru PSD. În plen, Schinteie a precizat că în calitate de membru AGA a întâmpinat dificultăți la Transal Urbis din partea persoanei care i-a ținut locul temporar lui Chimigeriu, până la numirea unui nou director și administrator. „O să propun să terminăm cu AGA, administrăm în Consiliul Local (CL) , decidem aici ce și cum, e foarte simplu, CL e acționar unic, se nasc complicații, aș prefera să mai eliminăm din birocrație. Romeo Cozma este un fost jurist al Transal, nouă celor din AGA ni s-a părut potrivit să ocupe această funcție de administrator, având în vedere problemele Transal care, în mare parte, sunt de natură juridică, cu acea creanță de 7 miliarde de lei vechi, dar și arieratele care trebuiesc recuperate, care sunt tot de natură juridică. Sper ca pe parcurs să avem înțelepciunea să numim și un director economic destoinic și să nu uităm că este o societate importantă a municipiului Caransebeș. Am și două amendamente: revocarea doamnei Călțun din administrator și actualizarea actului constitutiv al societății”, a precizat Schinteie.

Cum contractul propus lui Cozma se întinde pe o perioadă de 4 ani, cei de la PRO România, prin Marian Corduneanu, au vrut ca noul director și administrator să fie în teste, adică în prima fază doar pentru un an de zile: „Eu propun un contract pe un an, dacă suntem mulțumiți, îi putem prelungi contractul”. Primarul Felix Borcean i-a asigurat pe cei prezenți că în cazul în care Cozma „nu e performant schimbăm, nu e bătut în cuie patru ani acolo”, astfel că la vot amendamentul celor de la  PRO a căzut, iar Cozma primește un mandat de 4 ani la conducerea operatorului de salubritate și transport public. Asta nu înseamnă un cec în alb pentru noul director.

Dragoș Curelea (USR Plus) a solicitat ca noul director să prezinte în plen atât situația la zi, cât și o strategie de redresare a societății. „Aș vrea un termen, sfârșitul lui februarie sau ședința ordinară din februarie, să avem un audit clar la Transal, să vedem exact situația datoriilor, să le știm și noi. În același timp, dl director să vină cu o strategie atât din punct de vedere tehnic, cât și financiar, de redresare a Transal”, a încheiat consilierul local.

Așa cum spuneam, la vot nu a trecut amendamentul cu perioada de 1 an, în schimb au fost votate cele două propuse de Schinteie, cu tot cu proiectul inițial, astfel că de acum e oficial: Transal Urbis are un nou director care trebuie să aducă societatea măcar pe linia de plutire, dacă nu să o facă să performeze!

JCS-R.M.