ORAVIŢA – După cum am mai scris, autorităţile locale din Oravţia şi-au făcut o prioritate din aducerea Spitalului Orăşenesc la…
REȘIȚA – Având în vedere că CSM Reșița n-a mai disputat ultimul meci de acasă din campionatul Diviziei A, rosso-nerii au dorit să organizeze un amical pentru ca suporterii să-i vadă la treabă pentru ultima dată în acest sezon. Așadar, echipa s-a împărțit în două, seniori și tineri, iar ultimii au reușit să se impună cu scorul de 38-35!
CARAȘ-SEVERIN – A fost făcut un pas foarte important pentru modernizarea DJ 571 – de la Intersecție DN 57 – Moldova Nouă – Cărbunari – Sasca Montană – Ciuchici (46 km). Banii sunt disponibili pentru proiectul tehnic și actualizarea documentației!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
REȘIȚA – Azi, toți vor ceva pentru ei, mai nimic pentru țară. Și nu greșesc deloc când spun că trăim într-o România a oamenilor mici, cu mize mici. Iar când apare câte unul care gândește pe termen lung, care vede lucrurile altfel, trebuie liniștit imediat. Care dintre cei care ne conduc mai are un țel real, o moralitate neștirbită? NICIUNUL!
CARANSEBEȘ – Așa cum primarul Felix Borcean anunța încă de acum câteva săptămâni, municipalitatea se pregătește deja pentru ca iarna să nu prindă spitalul pe nepregătite, pacienții urmând să beneficieze de condiții decente!
LUPAC – AFC Voința Lupac a câștigat vineri, 6 mai, scor 1-0, în deplasare, partida cu CSM Deva, din etapa a VII-a a play-off-ului Ligii 3, Seria a VII-a! Unicul gol al meciului a fost de fapt un autogol al elevilor lui Ștefan Nanu, autor Plută (min. 14)!
REȘIȚA – Handbaliștii de la CSM Reșița au disputat duminică, 16 februarie, în deplasare, meciul din campionat cu Dinamo București. Formația dinamovistă s-a impus cu scorul de 33-23 (16-12), însă reșițenii au ținut aproape de campioană mai bine de o repriză.
REȘIȚA – Junioarele II de la Liceul Teoretic “Traian Vuia” din Reșița s-au calificat în Grupa Valoare, fiind neînvinse în cele 12 meciuri din campionat. Ultima partidă din returul campionatului s-a desfășurat sâmbătă, 15 februarie, iar fetele antrenate de Lucia Moruț s-au impus cu scorul de 44-30 în fața formației LPS Banatul Timișoara.
REȘIȚA – Școala Gimnazială Nr. 8 din Reșița este implicată într-un proiect cu Universitatea Națională de Educație Fizică și Sport din București, numit „Integrare sustenabilă, socială și educațională prin activități sportive”.
MOLDOVA NOUĂ – Primarul oraşului de pe malul Dunării şi-a onorat promisiunea şi a donat indemnizaţia aferentă lunii ianuarie către Spitalul Orăşenesc Moldova Nouă!
PRIGOR – Anul 2020 va aduce drumuri moderne, străzi asfaltate şi o îmbunătăţire a calităţii apei pentru locuitorii comunei Prigor.
CARANSEBEȘ – Mai exact, tenismena născută la Caransebeș va fi a 84-a jucătoare a lumii, după parcursul excelent de la GSB Thailand Open, turneu dotat cu premii în valoare de 275.000 de dolari!
CARANSEBEȘ – Municipalitatea din Caransebeș continuă demersurile pentru construirea unui bloc ANL destinat tinerilor. De data aceasta, Consiliul Local a aprobat proiectul inițiat de primarul Felix Borcean, prin care se unifică mai multe parcele de teren necesare pentru blocul ANL în zona Jupa și se trec din domeniul public în cel privat al municipiului.
CARANSEBEȘ – Judecătorii au decis astăzi ca medicii să fie reprimiți în cabinetele pe care le-au avut în policlinica spitalului, de unde au fost evacuați printr-o decizie a managerului Adrian Cican! Spitalul contestă decizia și face apel!
VALEAPAI – Locuitorii din zonă care au reclamat starea deplorabilă a drumului Ramna-Valeapai, spunând că e din nou plin de gropi şi după lucrările efectuate, ar trebui să aibă doar puţină răbdare, fiindcă drumul se va moderniza!
ANINA – Anina are buget pentru investiţii, dar stă cu străzile sparte… Războiul între Primăria Anina şi AquaCaraş continuă în curţile de judecată, în timp ce locuitorii oraşului trag mai departe ponoasele.