ROMÂNIA – Președintele Iohannis a anunțat sâmbătă că va decreta starea de urgență. Cel care va coordona tot ce presupune…
REȘIȚA – Este îndemnul pe care-l face gl.bg.(r) Vasile Cocoşilă, cu prilejul manifestărilor închinate Zilei Eroilor, derulate joi, 2 iunie, în Piața Traian Vuia, de vizavi de universitatea reșițeană!
TEREGOVA – Echipajul de descarcerare de la Detaşamentul de Pompieri din Caransebeş şi unul al Ambulanţei au acţionat la un accident rutier ce a avut loc în apropiere de Teregova!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
REȘIȚA – Sunt cuvintele în care directorul Gheorghe Filipescu cuprinde mesajul său adresat angajaților societății, conducerii județului și primăriilor din Caraș-Severin cu ocazia zilei AquaCaraș!
REȘIȚA – Descriem astfel obiectele de artizanat pe care Iasmina Olasz le produce în micul său „atelier” din podul casei. Și-a descoperit pasiunea acum zece ani, într-un moment când simțea că trebuia să-și umple timpul cu ceva!
REȘIȚA – Este îndemnul oamenilor legii, care caută o adolescentă de 12 ani, plecată de dimineață, dar care nu s-a mai întors acasă!
CARAȘ-SEVERIN – ACS Progresul Ezeriș a învins Voința Răcășdia în Cupa României și aștepta startul Ligii a IV-a, doar că FRF a suspendat toate competițiile!
CARAŞ-SEVERIN – Asta a spus prefectul Cristian Gâfu, vizavi de persoanele carantinate în centrele din judeţ, despre care există zvonuri că ar fi uitate de autorităţi. Oficialul a subliniat că persoanelor aflate în această situaţie li se asigură chiar mai mult decât minimul impus de lege!
REŞIŢA. Pentru combaterea răspândirii infecției cu coronavirus, la nivelul Consiliului Județean Caraș-Severin s-au luat măsuri de prevenire, printre care restricționarea accesului persoanelor străine în clădirea Palatului Administrativ.
CARANSEBEȘ – Primarul municipiului de pe Timiș și Sebeș dă asigurări locuitorilor că nu au de ce să se teamă de vreo eventuală contaminare cu coronavirus de la persoanele aflate în carantină la Caransebeș!
CARANSEBEȘ – De îndată s-au reunit aleșii caransebeșeni în zi de joi, într-o chestiune urgentă pentru spital, în contextual COVID-19. Mai exact, pentru o rectificare bugetară prin care Spitalul Municipal de Urgență Caransebeș a primit 50.000 de lei pentru achiziționarea unui ventilator portabil, unitatea sanitară deținând doar un singur aparat de acest gen!
CARAŞ-SEVERIN – Chiar dacă mormanele de geluri de duş dau pe dinafară în rafturile supermarketurilor din Reşiţa, lumea preferă… spirtul. Mult căutatele Mona şi Ana pentru Corona sunt dispărute demult, iar magazinele din Reşiţa nu mai au alcool sanitar de niciun fel!
REȘIȚA – Având în vedere pericolul epidemiologic pe care-l reprezintă COVID-19 și luând în considerare deciziile luate în ultimele zile de către Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență, Federația Română de Fotbal a decis să suspende toate competițiile până la data de 31 martie 2020. Drept urmare, partida dintre CSM Reșița și CS Concordia Chiajna, de sâmbătă, 14 martie, va fi suspendată!
REŞIŢA – Aceştia sunt colegii bărbatului care lucrează la retailerul din Reşiţa, contacţi de familie sau provenind în urma unor activităţi sportive!
GRĂDINARI – Poliţiştii au oprit, la frontiera cu Serbia, opt indieni, ajutați să intre ilegal în România chiar de doi cetățeni români!
REŞIŢA – Având în vedere hotărârile Comitetului Județean de Urgență Caraș-Severin referitoare la măsurile și acțiunile ce se întreprind pentru preîntâmpinarea infecțiilor cu coronavirus și ținând cont de solicitările mai multor instituții cu atribuții în acest sens, preşedintele Silviu Hurduzeu a propus o rectificare a bugetului Consiliului Judeţean Caraş-Severin cu suma de 387.000 lei, la partea de venituri, dar şi la partea de cheltuieli.