Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Nemulțumit de modul în care Apele Române Banat au gestionat problema inundațiilor din Banat, ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a solicitat prezența organelor de control ale celor de la Mediu, inclusiv pe tema lucrărilor de pe Zlăgnița și Potoc!

Șeful MAI a amintit, încă o dată, că atunci când era primar, în 2015 si 2016, le-a propus celor de la Apele Române Timișoara să elimine odată pentru totdeauna cauza inundațiilor de pe Zlăgnița și Potoc, pentru că efectele dezastruoase pentru caransebeșeni se vor repeta an de an la toate ploile mai abundente. Din păcate, cele două proiecte au fost ignorate de Apele Române, a spus Vela, care s-a convins zilele trecute, la fața locului, de amploarea inundațiilor.

„Marele director Bojin de la Timișoara a preferat să facă anual decolmatări, cheltuind (cam) mulți bani aiurea și fără efect pentru cetățeni, iar proiectul să zacă de cinci ani prin sertarele lor. Dacă socotim și pagubele… Apele Române făceau aceste lucrări propuse de Primăria Caransebeș… de trei ori până acum”, a amintit Vela.

Ministrul de Interne a a avut și o veste bună pentru cei afectați de inundații și a precizat că Guvernul PNL va rezolva aceste probleme. Potrivit ministrului, proiectele pentru Zlăgnița și Potoc au fost scoase acum de la sertar, urmând ca în cel mai scurt timp să fie aprobați indicatorii tehnico-economici și să se aloce sumele de bani necesare pentru derularea licitațiilor.

„Noul director, domnul Erwin Molnar de la Administrația Națională Apele Române, a promis că va urmări demararea proiectelor (de pe Zlăgnița și Potoc – n.r.). Totodată, i-am solicitat trimiterea Corpului de Control la Apele Române Timișoara, inclusiv pe tema lucrărilor de pe Zlăgnița și Potoc, ca să aflăm de ce au fost dosite 5 ani”, a mai adăugat șeful MAI.

JCS-Nina Curița