REȘIȚA – Ne-o spune, în cadrul unui interviu acordat în exclusivitate, senatorul Ioan Narcis Chisăliţă, care a mai adăugat că…
REŞIŢA – În cazul lucrărilor la drumuri, constructorii neserioși vor putea fi înlocuiți în cel mult patru luni cu alții. Iar avizele, adeverințe și certificatele de urbanism neeliberate în termen de două săptămâni vor fi considerate aprobate tacit!
REȘIȚA. În urmă cu două săptămâni, micii rosso-neri au participat la un turneu la Timișoara, iar la sfârșitul săptămânii trecute aceștia au concurat la o altă competiție, de această dată la Turda!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
BERZOVIA – Primăria Berzovia așteaptă răspunsurile din partea CNI și AFM pentru obiective importante. Unul dintre ele este dispensarul, pentru care a fost depus un studiu de fezabilitate pe masa CNI!
CARAȘ-SEVERIN – Și uniformele bleu-jandarm s-au implicat în campania umanitară „Solidari cu Ucraina. Împreună pentru mame și copii“!
CARAŞ-SEVERIN – Deputatul Dumitru Rujan susţine că toţi pompierii, jandarmii, poliţiştii, cadrele medicale, şoferii de pe ambulanţe trebuie să rămână în sistem. „La nevoie au fost buni. Ne-au fost de folos, da? Acum nu putem să îi dăm afară, pentru că nu este corect“!
REŞIŢA – Avocatul cărăşean a fost numit subsecretar de stat la Ministerul Afacerilor Interne, decizia de numire semnată de premierul Ludovic Orban fiind publicată miercuri, 15 ianuarie 2020, în Monitorul Oficial nr. 26.
CARANSEBEȘ – Continuă investițiile anunțate de primarul Felix Borcean și managerul unității sanitare, Adrian Cican, la spital. Prima pe listă, secția de Obstetrică-Ginecologie, de la etajul 6, unde deja se lucrează intens, fapt constatat și de primarul Borcean, într-o recentă vizită pe secție.
BUCHIN – Accidentul s-a produs în jurul orei 11.50, pe DN 6, la Buchin. În accident au fost implicate un autoturism de poliție, o ambulanță și două TIR-uri.
CARANSEBEȘ – Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara informează că restricțiile sunt valabile până vineri!
REŞIŢA – Sediul Pro România din Reşiţa, aflat vizavi de Casa de Cultură din municipiu, va fi vineri, 17 ianuarie 2020, gazda desfăşurării Regionalei zonale Vest – Sud-Vest Pro România. La întâlnire va participa şi şeful formaţiunii politice, Victor Ponta.
REŞIŢA – Acum 170 de ani, se năştea la Botoşani, într-o familie despre care se spune că ar avea rădăcini bănăţene, cel care avea să devină poetul nepereche al naţiunii române, unicul şi genialul Mihai Eminescu.
REŞIŢA – Şi nu este vorba despre vreo glumă sau de vreun dezastru ecologic. Pur şi simplu, municipalitatea reşiţeană este pe cale să intre într-o reţea care va transforma PET-urile în fulgi, din care ulterior se pot face fibre textile de înaltă calitate sau chiar… mobilă.
REŞIŢA – Weekendul trecut cei de la Drumuri Judeţene au identificat şi deszăpezit mai multe locaţii care se pretau pentru amenajarea de refugii auto pe Semenic!
CARAȘ-SEVERIN – Începând de azi, 14 ianuarie 2020, Inspectoratul Teritorial de Muncă din Caraş-Severin are director nou chiar din interiorul instituţiei, Camelia Schinteie lucrând de 20 de ani în cadrul ITM.
REŞIŢA – De Ziua Naţională a Culturii, mai multe instituţii îşi dau mâna în organizarea unui eveniment menit să promoveze consumul de cultură în toate formele ei!