CARAŞ-SEVERIN – S-a încheiat o nouă săptămână de controale pentru prevenirea şi combaterea răspândirii Covid, iar Poliţia judeţului ne-a prezentat…
CARANSEBEȘ – Medicii și salvatorii montani din echipajul SMURD au fost solicitați la o acțiune de căutare a unui tânăr dispărut în Masivul Retezat, în zona vârfului Păpușa, la peste 2.000 de metri altitudine!
REŞIŢA – Peste câteva zile, mai exact în 24 octombrie, administratorii judiciari ai UCM Reşiţa scot la licitaţie Casa de Cultură a Sindicatelor din Reşiţa. Licitaţia porneşte de la suma de 6.049.262 euro + TVA!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
SCĂIUȘ – Timp de trei zile, Dan Beg a participat la târgul pe care Ministerul Agriculturii l-a organizat în curtea instituției cu prilejul primei ediții a zilei naționale a produselor românești. Producătorul din Scăiuș a fost singurul participant din Banat, standul său fiind vizitat de ministrul Petre Daea!
REŞIŢA – Administratorii judiciari ai UCM Reşiţa, EURO INSOL și VF Insolvență, scot la licitaţie mai multe obiective ale uzinei, dar care nu fac parte dintre cele ce vor fi preluate de Hidroelectrica. Licitaţiile sunt publice, cu strigare şi au loc la finele lunii octombrie şi începutul lunii noiembrie!
CARANSEBEȘ – Cu stadionul CFR pe mâna lui Silvășan, cu cel din Balta din nou la CNI, cu Caromet și ACH în paragină pe mâna unor firme private, antrenorul de atletism Cristian Dragomir vrea ca municipalitatea să facă demersuri pentru a prelua stadionul Victoria de la Șesu Roșu!
CARAŞ-SEVERIN – Conform datelor transmise, numărul celor care au decedat în Caraş-Severin a ajuns la 37, însă DSP CS se pierde în detalii. Nu noi nu ştim matematică. Asta în condiţiile în care joi au fost comunicate 35 de cazuri în Caraş-Severin, iar luni, marţi şi miercuri numărul a rămas la 32!
REŞIŢA – De asta se plânge omul de afaceri Valentin Armaşu, care spune că în cazul clădirii Vintage, administraţia locală a aplicat altă oca, pentru că doar „unii pot intra în legalitate, alţii nu“. Spune însă că, dacă va primi despăgubiri pentru clădire, o va demola pe propria-i cheltuială!
REŞIŢA – Cu prilejul împlinirii bicentenarului farmaciei „La Vulturul Negru“ din Oraviţa, farmaciştii cărăşeni vor să organizeze un simpozion omagial!
REŞIŢA – Deşi pare din sfera teoriei conspiraţiei, este cât se poate de adevărat că pe acoperişul palatului administrativ era de fapt un coteţ, aşa cum se discuta. O spune chiar fostul edil Mircea Ioan Popa! Şi nu este o glumă faptul că acel coteţ neştiut de nimeni este, de fapt, sursa porumbeilor din Centrul Civic al Reşiţei, care până în 1984 lipseau cu desăvârşire, din cauza poluării!
REȘIȚA – Lucrările la drumul de centură al Reşiţei sunt în toi, iar pentru a le putea duce la bun sfârşit, un tronson al acesteia va fi închis circulaţiei rutiere!
CARAȘ-SEVERIN – Mai exact, Ludovic Orban va poposi în judeţele Caraş-Severin şi Timiş, unde va participa la câteva evenimente şi discuţii!
CARAŞ-SEVERIN – Este vorba de doi reşiţeni, un bărbat şi o femeie care au murit la Spitalul Judeţean de Urgenţă Reşiţa, dar şi de doi caransebeşeni, unul decedat la Timişoara!
CARAŞ-SEVERIN – Asta spunea preşedintele PSD Caraş-Severin, Silviu Hurduzeu, vizavi de plecarea Luminiţei Jivan din rândul social-democraţilor cărăşeni. Mai mult, Hurduzeu susţine că se aştepta la un asemenea gest din partea fostei şefe a PSD, deoarece în ultima vreme Jivan nu a mai prea fost alături de organizaţie!
CARANSEBEŞ – Primăria Caransebeș a recepționat joi primele două platforme subterane de colectare a deșeurilor, ambele situate în cartierul Pipirig, pe Aleea Sportivilor și pe strada Pavel Chinezu!
REŞIŢA – Marţi seara, când s-a produs incendiul la casa liftului palatului administrativ judeţean, cei prezenţi la faţa locului vorbeau despre două butelii cu arzător, scoase de pompierii militari din clădire, şi care ar fi fost folosite la lucrări de întreţinere şi reparaţii, mai exact pentru topirea smoalei care izola acoperişul imobilului!





