REȘIȚA – Startul Ligii Zimbrilor va fi pe 15 septembrie, iar handbaliștii rosso-neri vor disputa primele trei etape sub formă…
REȘIȚA – Luptătorii au participat recent la două competiții importante, Campionatul Național al juniorilor IV și cel al juniorilor mici, turnee de unde reșițenii s-au întors cu mai multe medalii!
CARAŞ-SEVERIN – Deputatul PSD, Silviu Hurduzeu, spune că social-democraţii susţin majorarea pensiilor cu cel puțin 10% de la 1 ianuarie 2023 și pentru viitor consideră că e necesar ca măsurile guvernului să se concentreze pe protejarea pensionarilor cu venituri mici!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
REȘIȚA – În perioada 7-9 octombrie, dansatorii de la Mystic Reșița au reușit să câștige un număr de cinci medalii de aur la Cupa României & RDF 2022, de la Piatra Neamț!
REȘIȚA – Partida decisivă pentru promovarea în Divizia A la șah dintre ACS Arad II și CS Muncitoresc Reșița se va desfășura la finalul acestei săptămâni!
CARANSEBEȘ – Chirurgul indian de la Spitalul Municipal de Urgență Caransebeș a reușit o nouă operație prin care a redat unui bărbat posibilitatea de a-și folosi din nou degetul mare!
REȘIȚA – Liga 2 din acest sezon va fi una diferită, cu jocuri mai puține, dar cu cheltuieli mai mari pentru cluburi, precizează Cristi Bobar. Președintele din Valea Domanului este de părere că dacă echipele vor fi nevoite să se testeze din cinci în cinci zile, multe dintre formațiile din eșaloanele inferioare vor renunța la competiție!
CARAȘ-SEVERIN – Prefectul județului, Cristian Gâfu, a emis ordinele de încetare a mandatelor primarilor Felix Borcean, Dănuț Mușa și Petru Hațegan!
MOLDOVA NOUĂ – O decizie a Tribunalului Caraș-Severin îl scoate din cursă pe actualul primar Adrian Torma, dar și pe toți consilierii care au fost pe listele Alianței PRO Caraș-Severin. Ion Chisăliță, candidatul PNL, are acum toate șansele să câștige primăria orașului de pe Clisură!
REȘIȚA – CSM Reșița a câștigat cu scorul de 3-1 partida amicală din deplasare cu Pandurii Târgu Jiu!
CARAŞ-SEVERIN – În vederea susţinerii probelor din a doua sesiune a examenului naţional de Bacalaureat, în judeţ s-au înscris peste 600 de candidaţi!
CARAȘ-SEVERIN – Sub acest generic, auto-intitulata enclavă culturală Ciclova – Socolari – Ilidia – Potoc va găzdui timp de o săptămână o serie de evenimente culturale!
CARAŞ-SEVERIN – Prefectul judeţului, Cristian Gâfu, a făcut un scurt tablou al evoluţiei pandemiei în judeţul Caraş-Severin!
REŞIŢA – Potrivit Biroului Electoral de Circumscripţie nr.1, listele cu candidaţi pentru funcţia de primar şi pentru locurile de consilieri locali numără 224 de persoane!
REȘIȚA – Nu doar piaţa centrală a Reşiţei este cuprinsă de lucrări, cât şi zonele adiacente, care au devenit un adevărat furnicar de muncitori!
CARAŞ-SEVERIN – A promis primul ministru Ludovic Orban, prezent în Caraş-Severin, pentru a inaugura o investiţie în comuna Măureni!





