Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – Prefectul judeţului, Cristian Gâfu, a făcut un scurt tablou al evoluţiei pandemiei în judeţul Caraş-Severin!

Potrivit oficialului, de aproximativ o săptămână suntem într-o acalmie, iar numărul cazurilor din fiecare zi rămâne redus, chiar dacă există variaţii între zilele lucrătoare şi weekend, în funcţie de munărul de teste: „Sunt zile în care nu se efectuează atâtea teste sau nu se efectuează deloc. Spun că măsurile luate în şedinţele Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă – cu obligativitatea purtării măştii, cu reducerea programului, cu efectuarea foarte strictă a anchetelor epidemiologice în zonele cu număr mare de cetăţeni – au dat rezultate. Apelez din nou la conştiinţa cetăţenilor, pentru că numai dacă cetăţenii din judeţul Caraş-Severin respectă regulile şi îşi dau seama de pericolul existent, numai atunci putem ajunge din nou la situaţia în care am avut mai mult de o lună zero pacienţi pozitivi“.

Întrebat dacă mai avem zone cu mai multe cazuri, reprezentantul Guvernului în Caraş-Severin a subliniat: „În momentul acesta nu mai sunt zone cu cazuri multe. Sunt oraşele mari – Reşiţa, Caransebeş –, unde sunt şi aglomerări mari de persoane, raportat la populaţia judeţului Caraş-Severin. În rest, nu mai avem zone cu număr mare de infectaţi, de pozitivi, în aşa fel încât să punem în discuţie vreo eventuală carantinare zonală. La fiecare zonă, când am fost aproape de cifra critică, am luat legătura cu autorităţile locale, care au efectuat o anchetă epidemiologică paralelă şi o verificare paralelă în ceea ce priveşte respectarea condiţiilor epidemiologice. Şi aşa am reuşit să stopăm apariţia unor noi cazuri sau să conservăm focarele. Pentru că dacă a apărut un focar într-o familie, două, cel mult au mai apărut cazuri la membrii familiei, dar nu în restul comunităţii“.

Legat de locurile disponibile la Reşiţa şi Caransebeş, prefectul a precizat: „În cele două spitale avem paturi atât pentru pacienţii Covid, cât şi pentru pacienţii aflaţi în aşteptarea rezultatelor – pacienţii simptomatici, dar ale căror rezultate încă n-au venit. Sunt asigurate atât echipamentele de proltecţie, cât şi medicamentele“.

JCS-Antoniu Mocanu