REŞIŢA – Fostul premier îl susţine pe actualul preşedinte CJ, Silviu Hurduzeu, pentru un nou mandat la conducerea judeţului, considerând…
CARAȘ-SEVERIN – Municipiul Caransebeş este favoritul acestei alocări, primind 1,25 milioane de lei, în timp ce Reşiţa primeşte de data asta doar 185 de mii de lei, mai puţin decât multe comune!
CARANSEBEȘ – Sub privirea scrutătoare a generalului Ioan Dragalina din parcul cu același nume, caransebeșenii, fie ei oficialități locale și județene, civile sau militare, fie simpli cetățeni, au luat parte la o manifestare de suflet, așa cum a numit episcopul Lucian ceremonialul dedicat Zilei Armate Române!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
REȘIȚA – Deschiderea va fi făcută de teatrul reșițean cu viitoarea premieră „Județul fără caiși”!
CARANSEBEȘ – Ne referim la cel din cartierul Pipirig, care va fi refăcut complet și va primi o altă imagine față de cel actual, aflat într-o stare nu prea bună!
REȘIȚA – Anunțată mai demult, reabilitarea uneia dintre străzile importante ale Reșiței a demarat cu ceva timp în urmă!
CARAŞ-SEVERIN – Ne-am obişnuit cu imaginile şi descrierile frumoase făcute de cei de la Banatul Montan. De această dată este vorba de altceva. De o poveste. O poveste impresionantă din Poiana Mărului, mai exact de la mănăstirea „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul“!
REȘIȚA – În prima etapă a Ligii 1 de fotbal feminin, ACS Banat Girls Reșița s-a văzut învinsă categoric acasă de Fortuna Becicherecu Mic, scor final 0-5!
MOLDOVA NOUĂ – Retromobil Caraș-Severin și Casa de Cultură Moldova Nouă, împreună cu Iron Gates Adventures, organizează sâmbătă, 12 septembrie 2020, un eveniment inedit de prezentare a vehiculelor istorice!
ADVERTORIAL. Problemele județului sunt multiple, dar cea mai mare rămâne nepăsarea autorităților. Cu o nouă abordare, centrată pe performanță și cu respect față de muncă, sunt convins că rezultatele nu vor întârzia să apară!
REȘIȚA – Așa susțin social-democrații cărășeni după decizia magistraților Tribunalului Caraș-Severin care le-au dat câștig de cauză în apelul făcut de liberali la decizia Judecătoriei Reșița!
CARANSEBEŞ – Asta au vrut să afle vineri inspectorul școlar general Carina Pristavu și inspectorul pe programe educaționale europene Cecilia Clipa de la directorii unităților de învățământ din Caransebeș, indiferent că vorbim de grădinițe sau licee!
CARAŞ-SEVERIN – De la debutul pandemiei, în ultimele 24 de ore s-au înregistrat cele mai multe teste pozitive într-o singură zi, ceea ce ar trebui să-i pună în reală alertă pe cărăşeni!
CARANSEBEȘ – Atleta din Caransebeș care concurează pentru CSM Reșița și-a mai îmbogățit palmaresul personal cu o medalie!
CARAŞ-SEVERIN – Percheziţiile domiciliare au fost derulate în mai multe locaţii din Bocşa şi Gătaia, folosite de cei implicaţi. Suspecţii, de loc din Tirol, Forotic, Șemlacul Mare, au structurat o reţea care tăia, fura şi transporta ilegal arbori, formându-şi o piaţă de desfacere în Caraş-Severin şi Timiş!
CARAŞ-SEVERIN – Aproape 700 dintre aceste persoane trăiesc singure şi au trecut de vârsta de 60 de ani. Pe lângă ele, peste 800 de familii care trăiesc la limita subzistenţei au în componenţă vârstnici!





