REŞIŢA – Programul naţional ce se desfăşoară sub acest generic a fost implementat de Asociaţia ProMAMA şi a fost accesat…
REȘIȚA – „Dis-moi dix mots!”, concursul propus de biblioteca județeană cu ocazia Zilei Francofoniei, care se sărbătorește în fiecare an pe 20 martie!
REȘIȚA – CSM Reșița s-a impus sâmbătă, 19 martie, cu scorul de 3-0, în partida împotriva formației CS Gilortul Târgu Cărbunești, din etapa a XVII-a a Ligii 3, Seria a VII-a! Elevii lui Dan Alexa s-au impus grație golurilor marcate de Valentin Lazăr (minutul 17), Ndiaye Mediop (minutul 29) și Ion Vasluian (minutul 52)!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
REȘIȚA – Reședința județului va primi finanțarea necesară, prin POR, pentru reabilitarea infrastructurii educaționale din cele două cartiere!
TOPLEȚ – Anveloparea școlii și reabilitarea căminului cultural fac parte din obiectivele Primăriei Topleț!
CARANSEBEȘ – Noua creșă a Caransebeșului a stârnit interesul pentru cinci asocieri de firme care vor să facă proiectarea (faza adaptare la amplasament), execuția lucrărilor și asistența tehnică pe perioada acestora!
CARAȘ-SEVERIN – Cod roșu de viscol la munte, la peste 1800 de metri vântul bate cu viteze de până la 170 km la oră!
REȘIȚA – După ce a pierdut primul amical la scor de neprezentare cu FC Montana (locul 3 din Liga a II-a din Bulgaria), CSM Reșița a remizat în al doilea amical din Antalya, scor 2-2, cu Proleter Novi Sad (Liga I din Serbia).
CARANSEBEȘ – Asta a spus răspicat edilul Felix Borcean, după ce 33 de medici au cerut demisia managerului spitalului, printr-o scrisoare deschisă!
ROMÂNIA – Sau cel puţin aşa susţine premierul Ludovic Orban, după ce Executivul condus de el, învestit cu 240 de voturi, a fost dat jos cu 261 de voturi. Ministrul Marcel Vela ne-a spus că „azi am pierdut doar o bătălie, dar vom câştiga războiul prin alegeri anticipate“.
CARAŞ-SEVERIN – Asta ne-a declarat senatorul PSD, Ioan Narcis Chisăliţă, după ce moţiunea de cenzură a PSD a trecut! Mai mult, Chisăliţă susţine că românii au nevoie de predictibilitate și stabilitate în ceea ce privește asigurarea salariilor, pensiilor, realizarea investițiilor, programe de suport pentru tineri antreprenori, pentru fermieri, măsuri pentru creșterea natalității și asigurarea normal a serviciilor de educație și sănătate!
ROMÂNIA – Parlamentul dezbate și votează la această oră moțiunea de cenzură inițiată de PSD și UDMR!
CARAŞ-SEVERIN – Utilajele acționează cu dificultate pentru descongestionarea traficului, cu precădere în zonele unde s-au acumulat straturi de peste 1 metru grosime, în urma viscolului. Acestea sunt în zona Eoliene de pe Muntele Semenic și zona Gol Alpin pe Muntele Mic.
REȘIȚA – Nu mai puţin de 300% este majorarea stabilită de aleşii reşiţenilor pentru cei de la CFR, care au lăsat Gara de Nord pradă delăsării!
REŞIŢA – Doi dintre angajaţii acuzaţi că ar fi agresat luna trecută un om al străzii scandalagiu, în incinta Unităţii de Primiri Urgenţe, plătesc pentru gestul lor cu 10 la sută din salariul pe o lună!
CARAȘ-SEVERIN – Potrivit IPJ, accidentele rutiere cu victime, înregistrate anul trecut pe raza judeţului, au fost mai multe decât în 2018!