REŞIŢA – Momentul Alba Iulia, îndeplinirea visului de milenii al unui popor trecut prin multe încercări!
CARANSEBEȘ – Tocmai din Statele Unite, acolo unde poetul, epigramistul și publicistul originar din Buchin, dar care și-a trait o bună parte din viață și la Caransebeș, s-a stabilit de ceva vreme!
REȘIȚA – Handbaliștii rosso-neri le-au adiministrat o lecție de handbal celor de la CS Unirea Sânnicolau Mare și au câștigat acasă cu scorul de 43-23 (22-11), în etapa a V-a a Diviziei A, Seria A! Echipa pregătită de Marius Bahan și Cristian Ionescu venea după două înfrângeri la rând, cu CSM Făgăraș și CSM Oradea, dar handbaliștii reșițeni și-au revenit și au câștigat la o diferență de 20 de goluri!
REȘIȚA – În 5 decembrie 1954, Metalul Reșița realiza a doua mare performanță pentru rosso-neri: câștigarea „Cupei României”. Pentru prima dată în istoria fotbalului românesc, prețiosul trofeu era cucerit de o echipă din Divizia B!
BELOBREȘCA – Salvatorii cărășeni au intervenit, ieri, în urma unui apel la 112, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o…
REȘIȚA – Dorința lui Valentin Armașu, candidat PER pentru Camera Deputaților, este aceea ca județul Caraș-Severin să fie unul prosper pentru fiecare cetățean!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
REȘIȚA – Handbaliștii rosso-neri au pierdut la un singur gol în ultima etapă. CSM Oradea s-a impus vineri, 6 octombrie, cu 31-30 (18-14) cu CSM Reșița! Echipa pregătită de Marius Bahan se află la a doua înfrângere la rând și ocupă locul 4 în clasamentul Diviziei A, Seria A, cu 6 puncte!
CARANSEBEŞ – O numeroasă delegație din „Țara celor o mie de lacuri” este prezentă în aceste zile în județ, la invitația omului de afaceri de la aeroportul din Caransebeș, Gabriel Olariu. Finlandezii au avut vineri un dialog și cu primarul Felix Borcean, la sediul municipalității!
CARANSEBEȘ – Campionatul Naţional de Judo Ne Waza a avut loc în sala „Horia Demian” din Cluj-Napoca și a reunit aproximativ 300 de sportivi din toată țara! Adriana Litu, legitimată la CSM Caransebeș – Energetica Caransebeș, a reuşit să obţină medalia de bronz, la U14, categoria de greutate +52 kg, iar sportiva Iris Bona s-a clasat pe locul 7, la aceeași categorie!
REȘIȚA – Chiria pe metrul pătrat, mărul discordiei în decizia asupra viitoarei locații de producție!
CARAȘ-SEVERIN – Acestea vizează domenii importante, precum cel al agriculturii, economiei, muncii și sănătății!
REȘIȚA – Campionatul Național de lupte libere, greco-romane și feminine pentru seniori a avut loc săptămâna trecută la Sala Polivalentă din Reșița, unde aproximativ 200 de sportivi s-au luptat pentru medaliile de campioni. La final, Reșița a ieșit pe locul III în clasamentul cluburilor, pe primele locuri situându-se Steaua și Dinamo!
CARANSEBEȘ – Așa cum scriam încă din luna octombrie, biletul de hârtie sau vechile legitimații de carton nu vor mai fi folosite pe autobuzele și microbuzele Transal Urbis. Noul sistem de ticketing, o investiție de aproximativ 10.000 de lei a operatorului de transport public, a devenit funcțional!
REȘIȚA – Eleva Georgiana Claudia Ciocârlan, de la Colegiul „Diaconovici-Tietz”, a fost desemnată cititorul anului în cadrul concursului de lectură „Bătălia cărților”. Pentru că iubește lectura, Georgiana a primit un pachet de cărți și o tabletă!
CARANSEBEȘ – A fost prins însă de jandarmii caransebeșeni în scurt timp, iar acum va suporta rigorile legii, mai ales că nu e la prima ispravă de acest gen!
CICLOVA ROMÂNĂ – Drumurile și utilitățile din satele comunei Ciclova Română, în trei proiecte depuse recent!
LUPAC – AFC Voința Lupac a pierdut sâmbătă, 27 noiembrie, scor 3-4, confruntarea cu ACS Viitorul Șimian, din etapa a XIV-a a Ligii 3, Seria a VII-a!
CARAŞ-SEVERIN – După amânări, întârzieri şi diverse piedici în derularea proiectului de modernizare a drumului de la intersecţia cu Secăşeni spre Grădinari, tronsonul are asfalt!
REŞIŢA – Muzeul Banatului Montan deţine un document original de acum 273 de ani, acesta fiind cel mai vechi act ce se găseşte în colecţia sa!


