CARAŞ-SEVERIN – Acum lucrurile se schimbă! Serviciul Salvamont-Salvaspeo va avea doi salvatori în plus, unul pentru zona Muntele Mic, o…
REȘIȚA – Ne referim la ediția a treia a festivalului „Custom”, care începe astăzi. Conform lui Daniel Călin, s-a lucrat timp de o lună la tot ce înseamnă iluminat, butaforie sau drum de acces, făcute toate în procent de 90% din materiale recuperate!
CARANSEBEȘ – Aflat în plină ascensiune, tânărul atlet Lucian Ştefan are un obiectiv îndrăzneț pentru competiția majoră de la finalul lunii iulie. La ultimele concursuri la care a participat nu a ratat podiumul, iar acest fapt îl face pe Lucian să se gândească la o medalie cât mai strălucitoare la FOTE (Festivalul Olimpic al Tineretului European)!
REŞIŢA – După patru ani de mandat, şeful PSD spune că experienţa la conducerea judeţului îl recomandă, întrucât cunoaşte problemele din Caraş-Severin!
REŞIŢA – În urma spectacolului din 5 septembrie a.c., Turneul „Stradivarius 2020“, cu participarea maeștrilor Alexandru Tomescu și Omar Massa,…
CARANSEBEŞ – Problema ambroziei a fost ridicată în ultima ședință a legislativului local, când consilierul PSD Mariana Bischof a întrebat cine mai răspunde de Legea ambroziei!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
REȘIȚA – Documentul a fost eliberat miercuri de Primăria Reșița. Pe viitor va veni și finanțarea. Această etapă este importantă pentru obținerea finanțării necesare deoarece, cu proiectul tehnic gata și cu autorizația de construire eliberată, există toate argumentele pentru a obține banii necesari!
CARAȘ-SEVERIN – Promite ferm managerul Spitalului Judeţean Reşiţa, Călin Mircea Laza. De asemenea, managerul ne-a spus şi că în unitatea sanitară nu se va mai întampla ce a fost până acum, vizavi de felul în care s-au pierdut banii în trecut!
CARAȘ-SEVERIN – După cum spune vicepreședintele Senatului, Marcel Vela, este legea fiecărui român care a pierdut ore pe drumuri sau la cozi, după te miri ce hârtii, cerute de autorități, de la autorități!
CARAŞ-SEVERIN – PSD va iniţia o moţiune de cenzură împotriva Guvernului Cîţu, atunci când va avea 234 de semnături, şi cere USR să nu mai joace balet şi să plece de la guvernare!
REȘIȚA – Campionatele Naționale la lupte pe plajă la pentru cadeți, juniori și seniori au avut loc la Costinești în perioada 28 august – 02 septembrie. La nivel de cluburi, CSM Reșița a devenit vicecampioană națională la feminin!
REŞIŢA – Angajaţii de la RAR Caraş-Severin au avut o surpriză joi, când un cărăşean s-a prezentat la verificarea tehnică cu un microbuz ce avea o buturugă în loc de pernă de aer!
CARAŞ-SEVERIN – Preşedintele CJ este de părere că artiştii de renume plătiţi de judeţ în numele păstrării culturii şi tradiţiei ar trebui, din când în când, să ne încânte cu prestaţia lor!
REȘIȚA – Complexul Municipal de Sport şi Sănătate „Ioan Schuster” din Reșița a fost închis în luna august pentru lucrările anuale de întreținere, iar de la 1 septembrie bazinul s-a redeschis pentru iubitorii înotului!
REŞIŢA – Materialul este unul prea scump, fapt ce ar putea fi cauza pentru care niciun constructor nu a venit la licitaţia pentru reabilitarea anvelopei fântânii cinetice din Reşiţa. Primarul Ioan Popa spune că este vorba despre o lucrare mică, în valoare totală estimată undeva la aproape 1,4 milioane de lei!
EFTIMIE MURGU – Asociaţia Acasă în Banat pregăteşte ultimele detalii pentru următoarea etapă, ultima, a proiectului „Hai la Rudăria!“ Astfel, cea de-a treia etapă va avea loc în perioada 17-19 septembrie şi se va desfăşura în parteneriat cu Fundaţia Orange, care a şi finanţat acest proiect cu suma de 35.000 lei!
CARANSEBEȘ – Este afirmația răspicată a managerului Spitalului Municipal de Urgență Caransebeș, Adrian Dumbravă, chiar dacă la un moment dat lăsase să se înțeleagă că există și varianta ca în noua organigramă acest departament să nu se mai regăsească!
REȘIȚA – Pentru finalizarea grădiniței de lângă Teatrul de Vară, municipalitatea mai are nevoie de fonduri și nu exclude să apeleze cele guvernamentale!
CARAŞ-SEVERIN – Un proiect pentru dotarea mai multor secţii cu aparatură, în valoare de 28 de milioane de lei, riscă să se piardă din cauza lipsei banilor pentru cofinanţare!
