CARAȘ-SEVERIN – Fie că vorbim despre construirea sau de reabilitarea drumurilor forestiere, toate sunt în vizorul instituției, pentru perioada următoare.…
CARAȘ-SEVERIN – Șeful social-democraților cărășeni a reacționat dur la adresa reprezentanților USR, care cer eliminarea pensiilor primarilor, în vreme ce un primar USR din București și-a aprobat majorarea salariului cu 50%!
CARAȘ-SEVERIN – Primarul Timișoarei este nemulțumit de faptul că județul Timiș este în scenariul roșu, iar Caraș-Severinul nu. Dominic Fritz lansează, mai mult sau mai puțin voalat, acuzații la adresa autorităților cărășene, despre care sugerează că nu prezintă o situație adevărată a infectărilor cu Covid-19!
REŞIŢA – Femei, violență, alcool, limbaj vulgar, toate astea par să facă parte dintr-un scenariu de film, dar reprezintă o…
REȘIȚA – Şi asta pentru că județul Timiș și-a dat acordul pentru extinderea rețelei feroviare Reșița-Timișoara până la granița cu Serbia! Președintele Consiliului Județean Timiș, Alin Nica, crede însă că pentru realizarea proiectului va trebui depășit „un munte de birocrație”!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
Astăzi, 1 Decembrie, sărbătorim Ziua Naţională a României, ziua Marii Uniri din 1918. Jurnal de Caraş-Severin şi CAON vă urează tuturor celor care vă simţiţi români, indiferent de locurile unde v-a purtat soarta, o viață frumoasă și un călduros „La mulţi ani“!
REȘIȚA – Antrenorul Flavius Stoican a avut cuvinte de laudă la adresa jucătorilor săi după remiza cu liderul Șelimbăr, dar a mai precizat că echipa mai are mult de muncit până să ajungă să joace așa cum își dorește!
REȘIȚA – CSM Reșița a remizat joi, 30 noiembrie, scor 2-2, cu CSC Șelimbăr, în etapa a XV-a a Ligii 2!
REȘIȚA – În fiecare zi întâlnim oameni. Fețe noi, personaje noi, caractere diferite. Îi vedem, îi uităm, cu mulți interacționăm, pe câțiva îi reîntâlnim, îi aducem în viața noastră sau ne duc într-a lor, pentru perioade mai mult sau mai puţin lungi.
CARAȘ-SEVERIN – Formația pregătită de Boșco Vișatovici a pierdut sâmbătă, 5 februarie, la limită, scor 0-1, amicalul din Valea Domanului cu CS Phoenix Buziaș, echipă cu pretenții de promovare în Liga 3!
GLIMBOCA – Am denumit astfel proiectul aflat în derulare la Școala Gimnazială „Gheorghe Frățilă”. Un proiect care a adus fonduri generoase, dotări moderne și multe activități interesante pentru elevi, părinți și cadre didactice!
CONSTANTIN DAICOVICIU – După ce, în ultimii ani, conducerea Primăriei Constantin Daicoviciu a înfiinţat Serviciul Social, prin Centrul de zi pentru copii şcolari la Maciova, Serviciul Medical, prin Centrul de permanenţă medicală, şi Serviciul Local de Evidenţă a Persoanelor la Căvăran, în această perioadă se lucrează la implementarea Serviciului de Gospodărie Comunală, ne-a informat primarul Daniel Boambeş!
REȘIȚA – Până în 15 februarie, elevii Școlii Populare de Arte și Meserii „Ion Românu” expun la Galeria Agora!
CARAȘ-SEVERIN – Anul trecut au avut loc 6.429 de misiuni pentru prevenirea răspândirii și limitarea infectării cu SARS-CoV-2!
REȘIȚA – CSM Reșița a câștigat în deplasare sâmbătă, 5 februarie, cu scorul de 31-30, partida cu CS Medgidia, din prima etapă a play-off-ului de promovare!
REȘIȚA – CSM Reșița a remizat sâmbătă, 5 februarie, scor 0-0, în partida amicală cu divizionara secundă Politehnica Timișoara!
