NICOLINŢ – Victima ar fi fost întinsă pe drum, iar autorul, care a părăsit locul accidentului, a fost identificat duminică,…
REȘIȚA – Este vorba despre porțiunea cuprinsă între intersecțiile cu străzile Crișan și Ștefan cel Mare. De luni, 24 iulie, și până pe 12 august, porțiunea în cauză este închisă pentru executarea lucrărilor de racordare canalizare pluvială!
CARAŞ-SEVERIN – Mai multe grupe de studenţi din Sibiu și Timişoara, dar şi din Egipt, au făcut stagiul de practică în ariile naturale din Parcul Naţional Semenic-Cheile Caraşului!
CARAŞ-SEVERIN – Alegerile locale din acest an chiar vor rămâne în memoria multora ca fiind unele dintre cele mai interesante, iar în unele comune cărășene rezultatele au fost dintre cele mai neaşteptate!
CARANSEBEȘ – Învinsa din campania pentru fotoliul de primar al Caransebeșului spune că municipiul are nevoie de fapte și că…
BĂILE HERCULANE – Bucuria rezultatelor alegerilor locale de la Băile Herculane, care l-au clasat câştigător pe Cristian Miclău, a fost dublată de emoţia semnării acestui important contract!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAȘ-SEVERIN – „La anul, o să vă batem la județ cum v-am bătut la Reșița!“, a promis Nelu Popa, la Consiliul Județean, după ce opoziția, sub bagheta lui Ioan Crina, a blocat importante alocări bugetare, tratând cetățenii cu indiferență!
CARAȘ-SEVERIN – Nu mai puțin de 21 de puncte de prim ajutor și revitalizare au fost deschise pentru a-i ajuta pe cărășeni să facă față perioadelor caniculare. În vreme ce municipiile județului au câte două, Bocșa are 7!
BANAT – Deși ziua Banatului este considerată data de 21 iulie, dată la care în 1718 s-a semnat pacea de la Pojarevăț, aniversarea a fost marcată în avans sâmbătă, 15 iulie, la sediul Casei de Presă și Editură „Libertatea” (CPEL) din Panciova, Serbia!
CARAȘ-SEVERIN – Guvernul a lansat în dezbatere publică proiectul privind aceste exproprieri, persoanele fizice sau juridice interesate putând transmite propuneri/opinii/sugestii cu privire la proiectul de act normativ până în 27 septembrie!
CARANSEBEȘ – Managerul Spitalului Municipal de Urgență Caransebeș (SMUC) adaugă că a pregătit și el vreo 3-4 dosare pentru a le înainta către instituțiile abilitate. Adrian Dumbravă și-a motivat gestul prin faptul că nu-și poate asuma ceea ce au făcut cei care au fost înaintea lui la conducerea spitalului și nu se sfiește să vorbească de fapte de corupție!
REȘIȚA – Toate grupele de juniori de la CSM Reșița vor avea de disputat în acest sfârșit de săptămână prima etapă din campionat!
REȘIȚA – CSM Reșița s-a impus vineri, 17 septembrie, în deplasare, scor 2-0, cu CSM Deva, în etapa a IV-a a Ligii 3, Seria a VII-a. Mediop a fost din nou decisiv, reușind o dublă, iar Reșița i-a administrat astfel prima înfrângere echipei din Deva, principala contracandidată a rosso-nerilor pentru primul loc din serie!
BĂILE HERCULANE – Cea de-a XX-a ediţia a Festivalului Răchiei şi bucatelor tradiţionale din Banatul de Munte s-a desfăşurat vineri, 17 septembrie, în centrul staţiunii de pe Valea Cernei!
CARANSEBEŞ – Un accident rutier grav a avut loc în urmă cu câteva minute pe Centura Caransebesului, în urma unui impact violent între un autoturism si un autotren. Din primele informaţii se pare că au fost trei victime încarcerate!
BĂILE HERCULANE – Patru ore de căutări, plus cinci ore de coborâre, atât le-a trebuit salvatorilor montani să scoată la liman doi turişti care s-au aventurat fără echipamente corespunzătoare, în afara traseelor marcate!
REȘIȚA – Handbalistele de la Liceul Teoretic „Traian Vuia” încep primele meciuri oficiale, la sfârșitul acestei săptămâni!
CARAȘ-SEVERIN – Serviciul de emitere a rovinietelor și peajului va funcționa cu intermitențe sâmbătă, 18 septembrie, potrivit Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere!
ANINA – O faptă reprobabilă a unui cetăţean din Anina a stârnit oprobriul comunităţii din fostul oraş minier. Fapta s-a petrecut zilele trecute, fiind vorba despre furtul unor bucăţi de pavaj de pe domeniul public, pe strada Celnic, unde se efectuau încă lucrări!
