PĂLTINIŞ – Prin apel la 112 a fost semnalat faptul că pe calea ferată de la Păltiniş este un bărbat…
CARAŞ-SEVERIN – Încă de la începutul acestui an, DSP Caraş-Severin a trimis mai multe înştiinţări primăriilor din judeţ, referitoare la calitatea apei din sistemul centralizat și din fântânile publice!
CARAȘ-SEVERIN – Ziua Protecției Civile în România este marcată, în județul nostru, prin trei zile de manifestări deosebite. Salvatorii vor deschide porțile inspectoratului pentru vizitatori, dar vor fi și în mijlocul cetățenilor, prilej cu care vor fi derulate un ceremonial militar, exerciții demonstrative și diferite prezentări!
CARAȘ-SEVERIN – Biroul Executiv (BEx) al PRO România a decis că parlamentarii partidului vor vota prelungirea stării de urgență, doar în condițiile în care Guvernul va adopta anumite măsuri!
CARAŞ-SEVERIN – Asta am putut desprinde din cuvintele prefectului Cristian Gâfu, în cadrul unei conferinţe de presă care a făcut…
CARAŞ-SEVERIN – Luni, pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Moldova Nouă, a fost înregistrat dosarul nr. 150/P/2020, având ca obiect infracţiunea de zădărnicirea combaterii bolilor prevăzutăde art. 352 Cod penal!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
REȘIȚA – Handbaliștii rosso-neri au câștigat duminică, 19 februarie, cu scorul de 35-30 (18-15) partida cu CS Politehnica Iași, din etapa a III-a a play-off-ului de promovare în Liga Zimbrilor!
CARANSEBEȘ – O spune chiar șeful județean al PSD, deputatul Silviu Hurduzeu, care nu este însă prea optimist în ce privește data la care ar putea fi realizate aceste spitale!
CARAȘ-SEVERIN – Statisticile primite din partea Tribunalului Caraș-Severin arată că, anul trecut, pe rolul instituției și al celor patru judecătorii arondate au fost înregistrate 22.168 de dosare, dintre care 17.561 de dosare la judecătorii și 4.607 dosare la tribunal. La acestea s-au adăugat 2.863 de dosare existente în stoc la începutul anului, rezultând astfel un volum de activitate la tribunal de 7.470 de dosare!
CARAŞ-SEVERIN – Asta a spus preşedintele Consiliului Judeţean în şedinţa de miercuri, vădit supărat pe toate îndoielile colegilor consilieri de la alte partide vizavi de ridicarea unei noi unităţi spitaliceşti la Reșița!
REŞIŢA – Şi nu, nu este o păcăleală! Compania zonală de distribuţie a gazelor naturale a finalizat o lucrare de modernizare în zona Podului Cultural din municipiul Reșița, care a constat în înlocuirea și devierea conductelor din apropierea obiectivului!
CARAŞ-SEVERIN – Asta se întreabă Sebastian Danciu, un locuitor din zonă care susţine că îşi duce maşina la reparat tot din şase în şase luni!
CARAȘ-SEVERIN – Handbalistele de la ACS Băile Herculane, antrenate de profesorul Toma Drăgoiu, vor participa în perioada 2-4 aprilie la Turneul 1 Semifinal Valoare din cadrul Campionatului National, junioare 2, la Făgăraș!
REŞIŢA – Asta este părerea primarului Ioan Popa, care deşi a avut Covid şi s-a vaccinat, continuă să poarte mască şi să-i îndemne pe toţi să facă la fel!
REȘIȚA – Operatorul de apă și canal a reacționat la amenda de 40.000 de lei, primită de la Apele Române Banat pentru nereguli la stația de epurare de la Jupa. Nereguli care nu există, în opinia celor de la AquaCaraș!
REŞIŢA – În această dimineață, polițiști, procurori şi cărăşeni au efectuat cinci percheziții domiciliare, în municipiul Reșița, la persoane bănuite de operațiuni ilicite cu substanțe susceptibile a avea efect psihoactiv. Şase dintre acestea, bănuite de comiterea faptelor, urmează să fie conduse la audieri!
REŞIŢA – Peste 150 de reșițeni au răspuns demersului nostru și i-au trimis șefului de la Direcţia de Întreţinere şi Reparare a Patrimoniului Reșița, Dani Călin, mesaje cu străzile care trebuie să vadă cât de curând asfalt. Asta după ce lucrătorii municipalității reșițene au început plombările pe bulevardul principal!
JUPA – Inaugurată cu surle și trâmbițe în urmă cu câteva săptămâni, după 10 ani de nefuncționare, stația de epurare care aparține de AquaCaraș continua să polueze râul Timiș. Asta au constatat inspectorii de la Apele Române Banat care s-au deplasat la Jupa pentru a verifica dacă se respectă legislația în domeniul apelor și cum și dacă au fost implementate măsurile dispuse la controlul anterior!
CORONINI – Polițiști de la Postul de Poliție Transporturi Navale Moldova Veche au recuperat, sâmbătă, două geamanduri cu semnalizare de culoare roșie și încărcare solară, folosite pentru dirijarea traficului naval, sustrase din apele fluviului Dunărea, zona Coronini, în cursul săptămânii trecute!





