REȘIȚA – Unitatea de învățământ reșițeană, trecută prin reabilitare, beneficiază și de o serie de dotări menite să crească șansele…
CARAŞ-SEVERIN – Trecerea prin sezonul rece va fi astfel mai uşoară pentru românii din categoriile vulnerabile!
CARANSEBEȘ – Municipalitatea va depune un proiect pe fonduri de la Ministerul Energiei, pentru înființarea unui parc fotovoltaic în vederea producerii de energie electrică din surse regenerabile de tip solar. Proiectul va putea fi depus începând cu data de 6 decembrie, pe principiul „primul venit, primul evaluat și contractat, cu respectarea condițiilor din Ghidul Solicitantului“!
REȘIȚA – Sala de forță din incinta stadionului „Mircea Chivu” a fost recent renovată, iar de acum înainte fotbaliștii de la CSM Reșița se pot antrena cu aparate moderne. Sala nu a mai fost renovată din anul 2009, președintele clubului în acea vreme fiind tot Cristi Bobar!
REȘIȚA – Echipa reșițeană de arbitri formată din Sandra Lipan și Viorel Enășel, coordonată de maestrul Zoltan Lipan, va participa…
ARMENIȘ – În rezervaţia de zimbri din Munţii Ţarcu, în luna mai a acestui an, va ajunge încă un transport cu 20 de exemplare!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAȘ-SEVERIN – Șeful județului crede că vom fi primii care putem obține până la 50 de milioane de euro pentru un drum județean, la acest capitol fiind cu un pas înaintea celorlalți. Urmează alte trei pe „Anghel Saligny“!
REȘIȚA – Ne referim la cele două studii de fezabilitate și DALI-uri aferente prin care primăria are în vedere modernizarea spațiilor dintre blocurile din zona Luncă!
FÂRLIUG – Deși produsele sale nu arată ca cele din magazin, Sorin Luca din Fârliug e sigur de calitate. Asta deoarece singurul îngrășământ pe care-l folosește este gunoiul de grajd „furnizat” de cele șase vaci pe care le deține. Iar singurele chimicale pe care le aplică legumelor pe care le produce sunt soluțiile contra dăunătorilor!
REȘIȚA – Cupa RMA la atletism s-a desfășurat la București, unde sportivii reșițeni antrenați de Octavian Bârsanu, Ştefan Nagy şi Irinel Dumitru au reușit să urce de patru ori pe podiumul de premiere!
REȘIȚA – Aceasta se va construi în Govândari, după un proiect tip, de dimensiuni reduse, cu o valoare estimată de 8,4 milioane de lei, fără TVA. Și va găzdui în total 40 de copii, în patru grupe!
CARAȘ-SEVERIN – Nu doar canicula verii generează obligații suplimentare pentru angajatori, ci și gerul iernii!
CARAŞ-SEVERIN – Prefectul județului Caraș-Severin a avut astăzi, 25 ianuarie, o întrevedere cu deputatul Nicolae Miroslav Petrețchi, președintele Uniunii Ucrainenilor din România, desfășurată la Palatul administrativ din Reşiţa. La întâlnire au participat reprezentanți ai Uniunii Ucrainenilor din România, filiala Caraș-Severin și ai administrațiilor publice locale din localitățile în care minoritatea ucraineană este reprezentativă!
CARAȘ-SEVERIN – 12 infracțiuni constatate și 651 de amenzi aplicate de polițiștii cărășeni, în șapte zile!
CARAȘ-SEVERIN – Atât are la dispoziție unitatea medicală, până la următoarea ședință a Consiliului de Administrație, pentru a mai reduce din „facturile omorâtoare“ aferente datoriilor acumulate, de 24 de milioane de lei!
CARANSEBEȘ – Se vor continua cele demarate anul trecut, dar încă nefinalizate, iar pentru cele noi se așteaptă deschiderea finanțărilor pe diverse programe!
MEHADIA – Primăria Mehadia a depus cereri de finanțare pentru reabilitarea liceului și a două cămine culturale!
GORUIA – La Goruia, cablul tv arde buzunarul sătenilor, iar lipsa produselor de bază le strânge cureaua!
ROMÂNIA – La 24 ianuarie 1859, Moldova şi Ţara Românească se uneau sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza. Momentul s-a petrecut într-un complicat context european în care, şi-atunci ca şi-acum, Rusia năvălise în Crimeea!


