CARAȘ-SEVERIN – ACS Banat Girls a câștigat duminică, 31 octombrie, cu scorul de 4-0, confruntarea cu CSȘ Târgoviște, în etapa…
ROMÂNIA. Dragi prieteni, mi-am permis să scriu acest editorial, într-o foarte mică măsură, și despre mine. În primul paragraf, am scris câteva detalii din viața mea, exact așa cum am trăit-o!
CARANSEBEȘ – A fost și Gugulan Rock 9 la Caransebeș, o ediție reușită, cu nume importante pe scena din Valea Cenchii, dacă ar fi să-i amintim doar pe veteranii de la Rage și Altar, însă o surpriză plăcută au fost și austriecii de la Silenzer!
CARAŞ-SEVERIN – Ministrul de Interne, Marcel Vela, a răspuns acuzaţiilor potrivit cărora Guvernul PNL nu ia măsuri cu privire la UCMR, ori că parlamentarii nu prea fac mare lucru!
CARANSEBEȘ – Lucrările de asfaltare pe care municipalitatea și le-a propus încă de la începutul acestui an sunt aproape de…
CARAŞ-SEVERIN – Un funcţionar CJ care s-a trezit pus responsabil pentru izolarea termică a trei staţionare e acum arătat cu degetul pentru că n-a gândit că Staţionarul 3 n-are viitor, iar stoparea investiţiei presupune rambursarea a 50.000 de euro către Uniunea Europeană!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAȘ-SEVERIN – Principalele motive au fost viteza excesivă și depășirile neregulamentare sau riscante. Este scurtul bilanț rutier de weekend prezentat de Poliția județului. În total, au fost aplicate peste 600 de sancțiuni contravenționale, fiind retrase și 13 certificate de înmatriculare!
CARAȘ-SEVERIN – Spune șeful județului, fiind de partea cetățenilor care trec pragul Consiliului Județean pentru problemele la drumuri!
CARAŞ-SEVERIN – Dacă de unele afecţiuni chiar că n-am mai auzit de mult, de cele psihice auzim din ce în ce mai des!
CARAŞ-SEVERIN – Consiliul Judeţean depune pe respectivul program şapte proiecte de modernizare a unor tronsoane importante pentru judeţ!
REȘIȚA – Juniorii de la CSM Reșița au obținut recent două victorii și un rezultat de egalitate în competițiile interne!
CARAŞ-SEVERIN – Potrivit Inspectoratului Școlar Județean, și 62 la sută dintre angajaţii unităţilor de învăţământ din judeţ s-au vaccinat anti COVID!
REȘIȚA – Handbaliștii de la CSM Reșița vor juca sâmbătă, 30 octombrie, de la ora 14:00, în deplasare, cu CSU Constantin Brâncuși Târgu Jiu. Elevii lui Radu Bote vin după succesul de pe teren propriu cu Poli Timișoara și sunt clasați pe locul secund, cu 13 puncte, în timp ce formația din Târgu Jiu este pe 8, cu doar trei puncte acumulate!
REȘIȚA – Campionatul Național de seniori și tineret, atât la individual, cât și pe echipe, în proba de 10 km marș, va avea loc sâmbătă, 30 octombrie, în orașul de pe râul Bega!
REȘIȚA – Este vorba de străzile Panseluței și Eftimie Murgu, care vor fi modernizate în câteva zile, grație unei investiții de 350.000 lei din bugetul local. Anunțul a fost făcut chiar de primarul Ioan Popa, potrivit căruia modernizarea străzilor Panseluței și Eftimie Murgu era mai mult decât necesară!
CARAȘ-SEVERIN – ACS Progresul Ezeriș va întâlni vineri, 29 octombrie, de la ora 15:00, echipa CS Gilortul Târgu Cărbunești, pe stadionul din Caransebeș. În tur, cele două formații au remizat, 0-0. Ezerișul este pe 5 în clasament, cu 10 puncte, Târgu Cărbunești este pe 8, dar distanța dintre cele două echipe este de doar două puncte!
CARANSEBEȘ – Așa cum CAON anunța încă de acum câteva săptămâni, caransebeșenii vor scoate din buzunar, de la 1 noiembrie, mai mult și pentru gunoi. Majorarea a fost aprobată joi în Consiliul Local, după numeroase discuții, la finalul cărora tariful pentru colectarea, transportul şi depozitarea deşeurilor menajere de la populaţie creşte de la 8,85 lei/persoană/lună fără TVA la 12,75 lei/persoană/lună fără TVA!
CARAŞ-SEVERIN – Domeniul schiabil Semenic, care ar genera 2000 de locuri de muncă, a fost adus în discuție, din nou, și în cadrul ședinței Consiliului Județean Caraș-Severin de marţi!
REȘIȚA – Handbalistele de la Clubul Sportiv Universitatea Reșița au câștigat miercuri, 27 octombrie, 26-19, partida din campionat cu CS Liviu Rebreanu Turda. Studentele pregătite de prof. Cristian Busuioc veneau după două înfrângeri consecutive în deplasare, 17-35 cu Cluj-Napoca, și 22-31 cu Baia Mare!
