BOCŞA – Echipa pirotehnică a salvatorilor cărăşeni a intervenit de urgență aseară, în jurul orei 20.00, pentru a ridica o…
CARAȘ-SEVERIN – Este vorba despre una dintre probele de concurs din cadrul competiției International Mountain Rescue Race Romania 2023, derulată în perioada 20-23 martie, în stațiunea Rânca, din județul Gorj!
CARANSEBEȘ – Totul s-a întâmplat în această dimineață, după ce doi conducători auto s-ar fi șicanat în trafic pe centura Caransebeșului și în apropierea sensului giratoriu de la Jupa s-au și tamponat!
CARAȘ-SEVERIN – A fost instituită o avertizare de cod roșu de inundații pe bazinul Caraș, valabilă astăzi, până la ora 14.00!
CARANSEBEȘ – Cea mai afectată zonă e Teiușul, mai ales în zona amfiteatrului, dar și spre mănăstire!
CARAŞ-SEVERIN – Fiecare elev îşi va putea afla rezultatul doar pe baza codului unic, pe care trebuie să-l completeze în raportul primit la predarea lucrării!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAŞ-SEVERIN – Cu atât mai puţin prin intermediul unei variante electronice a celebrei „scrisori nigeriene”!
CARAȘ-SEVERIN – Iar acesta este unul dintre principalele motive pentru care pedepsele urmează să fie înăsprite, mai ales pentru consum, întrucât acest fenomen a sărit dincolo de limitele imaginabilului!
CARAȘ-SEVERIN – Poliția județului vorbește despre noi acțiuni vizând legalitatea transportului de material lemnos pe drumurile din județ. Numai vineri, 17 martie, polițiștii de la Secția 1 Rurală Reșița au aplicat 2 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 12.000 de lei și au dispus confiscarea a peste 30 de metri cubi de material lemnos!
CARAȘOVA – Salcâmii de pe dealurile Caraşovei se aştern într-o înclinare dulce, desfăşurând întinderi albe în limpezişul zărilor. Peste seninul cerului, peste verdele crud al dealurilor şi albul băgrinilor se aşterne o moliciune, iar peste ochii ce privesc această împletire parcă se lasă de sus o pace dumnezeiască.
CARAŞ-SEVERIN – Asta din cauza a 14 km de cale ferată cu probleme, între Vălişoara şi Caransebeş. Din fericire, pe acest tronson vor fi făcute reparaţii capitale!
BĂILE HERCULANE – Proiectul, finanţat prin Regio POR 2014 – 2020, avansează pe zi ce trece, în acest moment fiind montate dalele pentru trotuarele din Piaţa Hercules şi Piaţa 1 Mai!
REŞIŢA – Este îndemnul pe care îl face Dumitru Gorzo, artistul maramureşean care a redat acestui autentic reper al Reşiţei de altădată speranţa unei revitalizări. Îndemnul lui Gorzo se referă la vizitarea acestei locaţii noaptea, când lucrările sale, expuse în ceea ce odinioară erau vitrinele, sunt luminate, făcându-le să strălucească aidoma unor vitralii. Şi ziua, însă, reşiţenii pot regăsi în acest loc o oază de linişte şi de speranţă pentru ceea ce va să fie viitorul Reşiţei!
REȘIȚA – Jocul dintre Carmen București și ACS Banat Girls Reșița s-a încheiat cu scorul de 2-5, iar reșițencele au șanse tot mai mari să rămână în Liga 1 și din sezonul viitor!
CARAȘ-SEVERIN – La sfârșitul săptămânii trecute a avut loc Campionatul Național I.K.U., la Timișoara, unde sportivii de la Sport Star Anina au reușit să se claseze de mai multe ori pe podium!
CARAŞ-SEVERIN – Inspectoratul Şcolar Judeţean Caraş-Severin şi Direcţia de Sănătate Publică au avizat noile scenarii de funcţionare a unităţilor de învăţământ de pe raza judeţului!
CARAŞ-SEVERIN – Cadre medicale şi piloţi care vor deservi punctul aeromedical montan încep deja pregătirile chiar de marţi. Va fi o incursiune şi la Ineleţ. Convocarea este făcută în vederea pregătirii pentru salvarea aeriană cu folosirea troliului!
REȘIȚA – Cum să faci praf opt autoturisme într-o clipă? Asta a fost isprava de la miezul nopţii trecute, pe care a comis-o un tânăr reşiţean de 23 de ani, care conducea un autoturism pe Bulevardul Muncii, dinspre zona Victoria, spre Renk!
REŞIŢA – În urma unui parteneriat încheiat cu Institutul Naţional al Patrimoniului, la şapte clădiri monument istoric din Reşiţa se vor executa lucrări de intervenţie şi reparaţii curente!





