Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – În urma unui parteneriat încheiat cu Institutul Naţional al Patrimoniului, la şapte clădiri monument istoric din Reşiţa se vor executa lucrări de intervenţie şi reparaţii curente!

La mijlocul acestei luni, consilierii locali au dat undă verde proiectului de hotărâre cu privire la aprobarea unor cheltuieli din bugetul local, pentru întocmirea documentaţiei de solicitare a finanţării în cadrul subprogramului legat de aniversarea a 250 de ani de siderurgie la Reşiţa. Pentru fiecare dintre cele şapte imobile de patrimoniu, aleşii locali au aprobat suma de 4.500 lei, reprezentând cheltuielile cu serviciile de consultanţă şi proiectare.

Protejarea patrimoniului industrial prin lucrări de întreţinere şi reparaţii curente (TMI 2021), iniţiată de Institutul Naţional al Patrimoniului, s-a putut realiza în baza protocolului încheiat anul trecut cu municipiul Reşiţa. Astfel, urmează să fie reabilitate faţada bisericii din cartierul Câlnic pentru care s-a aprobat suma de 15.000 lei, acoperişul Bisericii Evanghelice pentru care sunt alocaţi 2.713 lei, precum şi pentru reparaţii curente la sinagoga din municipiu în sumă de 15.000 lei, dar şi reparaţii la Palatul Cultural din centrul civic (Teatrul de Vest) pentru care aleşii locali au aprobat 9.520 lei, intervenţii la clădirea bisericii romano-catolice „Maria Zăpezii“ în valoare de 15.000 lei, lucrări pentru readucerea la faţada iniţială a clădirii protejate „Casa Buggler“ pentru care s-au alocat 2.856 lei, precum şi lucrări de intervenţie la una din locuinţele gemene „Fraţii Blăjiţa“, lucrări care ajung la circa 15.000 lei.

Suma maximă care poate fi solicitată la Ministerul Culturii în vederea finanţării se ridică la aproximativ 100.000 lei, dar numai pentru lucrări de intervenţie şi reparaţii curente la cele şapte clădiri, care se regăsesc pe lista monumentelor istorice din judeţul Caraş-Severin.

JCS-Nicoleta Moraru