CARANSEBEȘ- Asta datorită poziționării geografice a municipiului de pe Timiș și Sebeș, dar și cu ajutorul lui Coco Galescu, căruia…
REȘIȚA – Conform primarului Ioan Popa, zilele acestea este așteptată primirea proiectului tehnic, în baza căruia primăria să poată elibera autorizația de construire!
CARAȘ-SEVERIN – Progresul va disputa un alt meci foarte dificil! Ezerișul va juca vineri, 28 aprilie, de la ora 17, în deplasare, cu Armata Aurul Brad (23 de puncte)!
CARAŞ-SEVERIN – Candidatul liberalilor cărăşeni pentru preşedinţia Consiliului Judeţean s-a declarat încântat de susţinerea pe care o are din partea echipei închegate a formaţiunii conduse de Marcel Vela şi are încredere în faptul că PNL se va ocupa de alegeri, astfel că deja gândeşte în perspectiva câştigării acestora!
CARAŞ-SEVERIN – Discuţiile care aduc deponeul de la Lupac în centrul atenţiei, cum că ar avea tarife exorbitante, n-au speriat…
REŞIŢA – Edilul mărturiseşte că are nevoie de asta pentru a-şi duce la bun sfârşit o bună parte din proiectele pe care le-a iniţiat. Iar apoi vrea să lase fotoliul de primar tinerilor liberali!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
REȘIȚA – A treia ediție a festivalului are loc între 16 și 24 iunie. Va fi deschis de Teatrul de Vest!
REŞIŢA – „Identităţi fragile“ – o expoziţie retrospectivă, participativă, interactivă şi introspectivă!
CARAȘ-SEVERIN – AFC Voința Lupac va juca sâmbătă, 22 aprilie, de la ora 17, acasă, cu CS Armata Aurul Brad, în etapa a IV-a a play-out-ului Seriei a VII-a! Lupacul este lider cu 33 de puncte, iar Bradul este pe poziția a treia, cu 20 de puncte!
CARANSEBEŞ – Tibi Oghercin este omul care a deschis primul salon privat de frizerie şi coafură din Caransebeş în 1990. În întreaga sa carieră, i-au călcat pragul sute de mii de oameni, dar şi nume mari ale judeţului şi României!
CARANSEBEȘ – Declarația directorului general AquaCaraș vine în contextul în care operatorul de apă și canalizare își reînnoiește parcul de utilaje. Pentru a nu se mai înregistra situații hilare, Gheorghe Filipescu a anunțat că, în luna august, în Caraș-Severin vor ajunge 86 de utilaje care vor fi distribuite unităților AquaCaraș. Totul prin fonduri europene în valoare de 7,5 milioane de euro!
CARAȘ-SEVERIN – Este vorba despre campania itinerantă „Isprava, povestea unei ii în America“, iniţiată de Asociaţia „La blouse Roumaine“ care prezintă moştenirea culturală românească de peste Ocean!
CARAŞ-SEVERIN – Instituţia Prefectului informează că, în această perioadă estivală, activitatea Serviciului Public Comunitar de Paşapoarte Caraş-Severin se desfăşoară la capacitate maximă, cu program prelungit. Ghişeele sunt deschise de luni până vineri, între orele 8.00 şi 20.00, pentru a creşte gradul de răspuns la solicitările cetăţenilor!
CARAŞ-SEVERIN – Este vorba de 20 de km de cale ferată nefuncţională din judeţul nostru, daţi în folosinţă de Regionala CFR Timişoara, pentru proiectul Via Transilvanica!
EZERIŞ – Prin apel la 112 au fost sesizate două accidente, ce s-au produs pe acelaşi tronson la interval de câteva minute!
REŞIŢA – Asta cred reprezentanţii municipalităţii, care ne-au convins că nu doar salariile îi determină pe oameni să se mute dintr-un loc în altul, mai ales după ce s-a investit pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii!
TEREGOVA – Consilierii judeţeni au aprobat, în şedinţa de la finele lunii trecute, un proiect de hotărâre care prevede transmiterea unor imobile din domeniul public al judeţului Caraş-Severin, în domeniul public al comunei Teregova, în vederea modernizării şi folosirii acestora ca săli de cursuri pentru elevii Liceului Tehnologic „Sfântul Dimitrie”, precum şi cu destinaţia de Grădiniţă cu program normal!
CARAȘ-SEVERIN – Formația din Ezeriș a efectuat deja vizita medicală și a reluat antrenamentele, sub comanda antrenorilor Dorian Arbănaș și Giani Trușcă, iar în weekend a jucat un amical la Lugoj, pierdut cu 0-3. Nu sunt motive de îngrijorare, cărășenii fiind de abia la începutul pregătirii, cu multe nume noi în lot, după cum ne-a spus președintele Șodâncă!
REŞIŢA – În urma concursului de proiecte culturale al Administraţiei Fondului Cultural Naţional, teatrul reşiţean s-a clasat pe locul V. În cadrul concursului au fost depuse peste 80 de proiecte din toată ţara, cel al Teatrului de Vest Reşiţa – „Reşiţa – 500“ propunând un spectacol original ce va proiecta oraşul în viitor, când se vor împlini 500 de ani de foc nestins!
