Viteză cu două victime pe DN68 - Caon.ro

Caraş-Severin, Romania

BĂUŢAR – Două persoane au fost rănite astăzi, în urma unui accident rutier produs în jurul orei 15.45, pe DN 68, la Băuţar!

„Din primele cercetări, polițiștii deplasați la fața locului au stabilit că în timp ce o femeie de 29 de ani din Timișoara, conducea un autoturism din direcția Caransebeș-Hațeg, într-o curbă, în dreptul kilometrului 33 plus 800 de metri, nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum, partea carosabilă fiind umedă, pierzând controlul asupra autoturismului și pătrunzând pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu un autoturism condus regulamentar de un bărbat din Reșița. În urma accidentului a rezultat rănirea conducătoarei auto și a pasagerului dreapta-față din același autoturism, care au fost transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Cei doi conducători auto au fost testati cu aparatul etilotest, rezultatele fiind 0. Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă și continuă cercetările în acest caz“, transmite Poliţia Caraș-Severin.

JCS-A.M.

FOTO: Romulus Frîncu