CARAȘ-SEVERIN – Direcția Silvică a scos la licitație pe SICAP achiziționarea de pistoale letale cu glonț pentru paza fondului forestier…
CARAȘ-SEVERIN – Administrația județeană a declanșat procedurile pentru exproprierea terenurilor necesare refacerii, reabilitării și modernizării drumului Prislop-Semenic (DJ 582E)!
CARANSEBEȘ – Victima, o tânără de 29 de ani, din Prisaca, s-a dus de bună voie la fostul concubin, un bărbat de 43 de ani din Caransebeș, care din gelozie a bătut-o bine și nu i-ar mai fi dat drumul să plece! A fost nevoie ca femeia să sară pe geam pentru a scăpa!
CARAŞ-SEVERIN – Este vorba despre misiunile gestionate şi intervenţiile în situaţii de urgenţă, duse la bun sfârşit de pompierii militari cărăşeni!
MOLDOVA NOUĂ – Un bărbat din Moldova Nouă a sesizat poliţia din oraş, aseară, în jurul orei 20.30, după ce…
CARAŞ-SEVERIN – Nu există mijloace de coerciţie în acest moment pentru acei medici de familie care refuză înscrierea pacienţilor în procesul de vaccinare, însă rolul lor e foarte important!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
REȘIȚA – Statuia sculptorului e gata de opt luni, dar fântâna realizată de el e în reparații de mai bine de un an. Primarul Reşiţei dă vina pe Termoconstruct. Şeful Termoconstruct susţine că vina este a administraţiei locale, fapt pe care îl demonstrează cu acte!
REȘIȚA – Noua și moderna Unitate de Primiri Urgențe a spitalului reșițean și-a deschis porțile miercuri, 30 august, în seara acestei zile, de la ora 22, urmând să deservească și primii pacienți!
OȚELU ROȘU – După o ceartă în familie, tânărul a recurs la gestul necugetat de a se urca pe un stâlp de înaltă tensiune pentru a-și pune capăt zilelor. Spectacolul a fost oprit la timp și sancționat de polițiști!
BOCȘA – Echipa de junioare III a clubului ACS Golden Kids Bocșa participă în Seria K a Campionatului Național de handbal. Pauza competițională găsește echipa din Bocșa pe ultimul loc, cu 4,5 puncte!
CARANSEBEȘ – Cel puțin pentru următorul an, pentru că aleșii locali din Caransebeș au fost de acord cu propunerea primarului Felix Borcean, de prelungire a contractului cu firma care administrează cinematograful!
REȘIȚA – Când vrei să desenezi o lume a bucuriei, fie ea cât de mică, o să vezi că încearcă să se deschidă într-una mai mare, pentru ca apoi să găsească o portiță sau un tunel ce se ancorează în tine!
REȘIȚA – Grindeanu susține modernizarea unor rute și reabilitarea monumentelor din domeniul feroviar. Ministrul apreciază ca potrivită viteza cu care „merg” proiectele de modernizare a rutelor Lugoj-Caransebeș, respectiv Voiteni-Reșița!
CONSTANTIN DAICOVICIU – Lucrările la rețeaua de alimentare cu apă a satelor Căvăran, Maciova, Peștere și Mâtnicu Mare vor fi reluate în cursul săptămânii viitoare!
REȘIȚA – CSM Reșița s-a impus sâmbătă, 11 decembrie, cu 38-27 (17-10), în partida cu CSU Politehnica Timișoara! Acesta a fost penultimul meci din acest an pentru Reșița. Elevii lui Radu Bote și Mihai Rohozneanu vor mai avea de jucat cu CSU Târgu Jiu!
REȘIȚA – La Sala Polivalentă din Reșița s-a desfășurat sâmbătă, 11 decembrie, turneul de fotbal feminin dedicat junioarelor U18, „Banat Football Fest”. La această competiție s-au aliniat la start patru echipe de junioare: Colegiul Național „Traian Lalescu” Reșița, Banat Girls, Old Banat Girls și Baby Banat Girls. La final s-a impus ultima echipă menționată!
REȘIȚA – Spitalul Județean de Urgență din Reșița a fost nominalizat de două ori la premiile Romanian Healthcare Awards, juriul fiind compus din 31 de oameni din 10 țări!
CARAȘ-SEVERIN – Vizita vicepremierului Sorin Grindeanu în județ a avut un prim rezultat pozitiv concret: pe calea ferată Anina-Oravița se va circula permanent!
CARAȘ-SEVERIN – Datele sunt conturate în raportul de activitate al Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Caraş-Severin!
