Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – Nu există mijloace de coerciţie în acest moment pentru acei medici de familie care refuză înscrierea pacienţilor în procesul de vaccinare, însă rolul lor e foarte important! 

În replică la cazul mediatizat al medicului de familie din Călăraşi care a spus că îi va scoate din lista sa pe acei pacienţi care refuză vaccinarea anti-COVID, avem semnale, și nu puține, că în Caraş-Severin sunt medici de familie care refuză să-şi înscrie pacienţii la vaccinare. Asta chiar şi în condiţiile în care ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a anunţat că vor fi stimulente financiare pentru aceştia, din fonduri europene, bani alocaţi pentru pandemie.

Indiferent cât de modice ar fi sumele pentru aceste demersuri care, e-adevărat, înseamnă birocraţie în plus pentru aceştia, ceea ce trebuie reţinut este rolul extrem de important al medicilor de familie în vaccinare: „Nu numai că este foarte important ca medicii de familie să-şi înscrie pacienţii la vaccinare, subliniază Daniel Botgros, purtătorul de cuvânt al DSP Caraş-Severin, dar ei primesc şi bani pentru fiecare pacient înscris sau consiliat. Mesajul şi rugămintea noastră este să nu refuze, pentru că unii dintre medici le spun pacienţilor să sune la DSP. Dar DSP-ul nu înscrie direct, noi avem un număr de call center la care se poate înscrie, însă e un număr naţional pe care-l avem şi noi pe site-ul instituţiei pentru înscrierea pe platforma naţională“.

Deocamdată nu există un cadru legal care să-i oblige pe medicii de familie să colaboreze în procesul de vaccinare a populaţiei: „Medicii de familie ar trebui să aibă interes să-i înscrie şi să-i consilieze, fiindcă primesc bani pe de o parte, a adăugat reprezentantul DSP Caraş-Severin, Daniel Botgros, dar pe de alta bolnavii cronici figurează doar în evidenţele lor, deci rolul lor e foarte important. Pe platforma naţională când se înscrie cineva trebuie să se comunice cumva şi cu medicul de familie acest lucru. E-adevărat, noi n-avem mijloace de coerciţie în privinţa asta, dar ei sunt foarte importanţi în procesul de vaccinare în masă“.

În Caraș-Severin sunt disponibile acum trei centre de vaccinare, organizate la Spitalul Municipal de Urgență Caransebeș, la Spitalul Orășenesc Oravița și la Spitalul Orășenesc Moldova Nouă.

Reamintim că în această etapă se încadrează persoanele cu vârste de peste 65 de ani, bolnavii cronic, angajații instituțiilor cheie de apărare, ordine publică, din învățământ, din transporturi și energie, dar şi persoanele care sunt programate pentru rapel, respectiv cea de-a doua doză de vaccin anti-COVID.

În cursul zilei de luni, de la DSP Caraş-Severin au plecat spre centrele de vaccinare 1. 434 de vaccinuri, care vor fi împărțite conform solicitărilor acestor centre. Aceste doze de vaccin vor fi utilizate pentru finalul primei etape de vaccinare a cadrelor medicale, precum și pentru debutul etapei a doua. În județ vor fi 16 centre de vaccinare în următoarele localităţi: Reșița, Ezeriș, Caransebeș, Slatina Timiș, Oravița, Bocșa, Băile Herculane, Bozovici, Moldova Nouă și Oțelu Roșu.

De la debutul campaniei de vaccinare și până în prezent, s-au primit 3.106 doze si s-au administrat 1.643 doze vaccin împotriva virusului SARS-CoV-2: SJUR – 790; SMUC – 504; Spitalul Orăşenesc Oraviţa – 224; Spitalul Orăşenesc Oţelu Roşu – 70; Spitalul Orăşenesc Moldova Nouă – 55. Nu au fost semnalate reacţii adverse severe.

JCS-Alexandra Gorghiu