REŞIŢA – Pentru a ilustra că focul a rămas, într-adevăr, nestins în siderurgia reşiţeană şi după 250 de ani, TMK…
REȘIȚA – CSM Reșița, secția de arte marțiale mixte de contact, a participat la Campionatul Național organizat de FRFK la Alba Iulia, cu opt sportivi. Și de această dată tinerii luptători au obținut rezultate foarte bune!
REȘIȚA – Primăria Reșița, pregătită să cumpere acțiunile pe care Consiliul Județean Timiș încă le deține!
CARAȘ-SEVERIN – Progresul Ezeriș va juca sâmbătă, 12 septembrie, de la ora 17:00, în deplasare, cu Progresul Pecica, în prima etapă a Ligii 3, Seria a VIII-a!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAŞ-SEVERIN – E scuza preferată a unor edili cărășeni, când vine vorba să răspundă „prezent“ la cursuri obligatorii!
ANINA – Pentru că Guvernul României a căzut adânc pe gânduri înainte să deschidă măsura de finanțare prin PNRR. Am aflat asta de la Gheorghe Românu, consilier în cadrul Primăriei Anina, conform căruia sunt gata atât proiectul alimentării cu gaz cât și studiul de fezabilitate!
CARAŞ-SEVERIN – Deputatul cărăşean crede că „lumea a ajuns într-un punct în care orice se promovează are succes, dar nu tot ce se promovează are și calitate“!
CARANSEBEȘ – După amenințări cu DNA, DIICOT și Interpol la adresa executivului și legislativului local, fostul șef al gării din Caransebeș a trecut la fapte! Profitând de o decizie a instanței care nu este încă definitivă, și nici executorie, asociația sportivă dirijată de Alexandru Silvășan, cu sediul în satul Valea Bistrei, a interzis accesul în stadionul din Teiuș!
REȘIȚA – Conducerea UCM Reșița SA informează că Planul de reorganizare al Societății a fost depus de către Administratorul Judiciar, consorțiul EURO INSOL SPRL și VF Insolvență SPRL, atât la grefa Tribunalului București, cât și la Oficiul Registrul Comerțului, în conformitate cu prevederile art. 98, alin. 1 din Legea 85/2006!
CARAŞ-SEVERIN – Serviciul Judeţean de Ambulanţă a scos la licitaţie pe SEAP serviciile de reparare, revizie şi întreţinere a autosanitarelor şi autoturismelor din parcul auto al instituţiei. Valoarea maximă a contractului este de peste 5,6 milioane de lei (adică nici mai mult nici mai puţin de 56 de miliarde de lei vechi)!
CARAŞ-SEVERIN – Chiar dacă la evenimente în aer liber pot participa 75.000 de spectatori, la proteste şi demonstraţii nu e voie decât cu cel mult 100 sau 500 de participanţi!
REŞIŢA – La solicitarea societăţii Pieţe SRL care administrează în prezent zona de agrement de la Secu, aleşii reşiţenilor au aprobat zilele trecute cumpărarea a două construcţii, cu aleile şi împrejmuirile aferente, pentru suma de 69.914 euro, fără TVA!
CARAŞ-SEVERIN – Potrivit şefului IPJ Caraş-severin, comisarul șef Ciprian Terciu, anul acesta, în judeţ, s-a activat de foarte multe ori Dispoziţia 44, adică „minori în pericol“. În anii trecuţi, respectiva dispoziţie se activa rar, cam o dată pe an!
CARAŞ-SEVERIN – O doamnă medic din Timişoara, Radiana Cîta, şi-a exprimat nemulţumirea pentru cum arată drumurile spre Cheile Nerei, spunând că în ultimii ani nu a văzut nicio îmbunătăţire a acestor tronsoane!
REŞIŢA – Nu ne putem lăuda cu prea multe societăţi comerciale care au concesionat teren în Zona Industrială Aglomerator-Valea Ţerovei, ba mai mult, zilele trecut, două dintre ele au ales să-şi înceteze contractele încheiate cu primăria!
CONSTANTIN DAICOVICIU – Pe de o parte, primarul Daniel Boambeş (PSD) îi acuză pe consilierii locali că se opun investiţiilor, pe de alta, aleşii liberali susţin că nu există comunicare şi transparenţă!
REŞIŢA – Aleşii reşiţenilor au luat în serios preocupările apicole din municipiu şi au decis o măsură corectă, astfel încât creşterea albinelor să nu fie un motiv de ceartă între oameni!





