Caraş-Severin, Romania

ROMÂNIA. Poate că da, poate că nu, dacă am vorbi deschis și dacă am acționa precum simțim, am putea schimba lucrurile în jurul nostru așa cum ne dorim. Cel puțin am avea o șansă, dacă am proceda astfel și dacă nu ne-ar fi frică să vorbim și teamă să fim noi.

REȘIȚA – În urma Campionatelor Naţionale de atletism pentru seniori şi tineret (U23) de la Cluj-Napoca, sprinterul Cristian Roiban a obținut calificarea la Balcaniadă! Visul sportivului legitimat la CS Univeristatea Reșița este să devină campion balcanic cu ștafeta României!

Caraş-Severin, Romania













Advertorial

Ştirile judeţului Caraş-Severin

CARAȘ-SEVERIN – Poliția județului informează că, în cazul tâlhăriei calificate de la Oravița, pentru care s-au derulat luni 7 percheziții domiciliare în patru județe, dar și 7 percheziții asupra unor autovehicule, au fost dispuse noi măsuri împotriva celor 4 persoane bănuite, care au fost luate cu mandat de aducere pentru audieri!

REȘIȚA – Partida amicală dintre CSM Deva și CSM Reșița, disputată pe terenul din Călan, s-a încheiat cu victoria elevilor lui Alexa, scor 1-0. Singurul gol al întâlnirii a fost înscris pe final de joc, în minutul 87, de tânărul atacant Demetris Cristodulo!

CARANSEBEȘ – După amenințări cu DNA, DIICOT și Interpol la adresa executivului și legislativului local, fostul șef al gării din Caransebeș a trecut la fapte! Profitând de o decizie a instanței care nu este încă definitivă, și nici executorie, asociația sportivă dirijată de Alexandru Silvășan, cu sediul în satul Valea Bistrei, a interzis accesul în stadionul din Teiuș!