CARAȘ-SEVERIN – Comuna cărășeană a obținut finanțarea prin „Anghel Saligny“, pentru înființarea distribuției de gaze naturale în toate cele șase…
CARAȘ-SEVERIN – Aceasta este, în opinia europarlamentarului Maria Grapini, soluția împotriva ascensiunii extremismului. Europarlamentar al Partidului Umanist Social Liberal (PUSL), Maria Grapini s-a arătat a fi mulțumită sâmbătă, la Reșița, de activitatea filialei județene pe care o coordonează, din partea conducerii centrale!
CARAȘ-SEVERIN – Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători, principalul operator feroviar de pasageri din România, a scos la licitație contractul având ca obiect „Salubrizarea de vagoane de călători, rame electrice și automotoare“!
REȘIȚA – Bojan Kovacevic revine în Banat și va fi din nou antrenorul celor de la Reșița Locomotives, după ce a mai antrenat această echipă și în sezoanele trecute!
CARAŞ-SEVERIN – Preşedinţii consiliilor judeţene Timiş şi Caraş-Severin, Romeo Dunca şi Alin Nica, vor să facă cea mai frumoasă staţiune…
REŞIŢA – Municipalitatea a respins cele două oferte pentru faptul că valorile acestora le-au depăşit pe cele estimate, publicate în cadrul licitaţiei. Vestea tristă a fost publicată pe SICAP în 28 iulie, când licitaţia a fost anulată automat!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARANSEBEȘ – O spune primarul Felix Borcean, adăugând că, spre deosebire de el, alți colegi din PSD Caransebeș nu au certitudinea că actualul edil va fi candidatul social-democraților la primărie!
CARAŞ-SEVERIN – Şeful Inspectoratului Judeţean de Poliţie, Ciprian Lăzărescu, susţine că, în continuare, gestionarea resurselor umane este o provocare!
CARAȘ-SEVERIN – Este vorba despre apele izvoarelor de la Băile Herculane, al căror robinet a fost temporar închis. Ideea șefului județului va înjumătăți prețul apei, iar aceasta nu se va mai risipi în undele Cernei, ci va ajunge în mai multe gospodării din zonă!
GHERTENIȘ – Un timișean de 38 de ani și-a pierdut viața în această după-amiază, într-un stupid accident de circulație produs pe DN 58B, la ieșirea din Gherteniș, spre Măureni!
MOLDOVA NOUĂ – Mai ales în portul industrial, cumpărat la pachet de turcii de la Eti Bakir în tranzacția privind zăcământul de cupru de la fostul Moldomin!
REȘIȚA – Cosmina, o tânără polițistă de la Secția din Bozovici, a avut parte de o neobișnuită cerere în căsătorie, din partea prietenului Cristian, un salvator cărășean!
REȘIȚA – Clubul reșițean de înot masters „Reșița 07” s-a mobilizat cu un număr record de sportivi pentru competiția „Sprint Cup” Masters de la Timișoara!
REȘIȚA – În primul rând, antrenorul Dan Alexa va pleca împreună cu marea majoritate a jucătorilor. În al doilea rând, CSM Reșița se va axa din acest moment pe jucători tineri, de la centrul de copii și juniori, și se va reorienta spre fotbaliști din Reșița și din județ!
REȘIȚA – Studenția se apropie de final pentru absolvenții Centrului UBB din Reșița. Azi a fost momentul robelor și al florilor. Urmează examenul de licență, în vederea căruia le urăm tuturor mult succes și să devină specialiști de renume în domeniile lor!
CARAŞ-SEVERIN – Declaraţia preşedintelui Consiliului Judeţean vine după ce în spaţiul public au apărut discuţiile dintre membrii Biroului Permanent Judeţean, discuţii în care se face referire şi la o posibilă demisie a lui Romeo Dunca!
REȘIȚA – Înotătorul Denis Popescu, legitimat la Clubul Sportiv Școlar Reșița, a obținut patru medalii la Cupa României, competiție desfășurată la Târgoviște!
REȘIȚA – Cupa Internațională de Para-karate a fost organizată zilele trecute de Comisia Națională de Para-karate (președinte Florin Boca), din cadrul Federatiei Romane de Karate!
REȘIȚA – Au remarcat asta deopotrivă cetățenii care circulă pe Bd. Republicii, dar și primarul Ioan Popa!
