Tramvaiul vine în ritm alert - Caon.ro

Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Au remarcat asta deopotrivă cetățenii care circulă pe Bd. Republicii, dar și primarul Ioan Popa!

„După două săptămâni, progresul firmei PORR este evident. Avem convingerea că lucrările se vor derula în continuare în același ritm”, afirmă primarul, prezentând scuze față de cetățenii a căror activitate zilnică este afectată în această perioadă.

„Garantăm că facem tot posibilul ca acest proiect să se desfășoare într-un mod exemplar, iar finalul să fie un motiv de mândrie pentru noi toți”, încheie primarul Reșiței.

Cum însă finalul e anunțat pentru sfârșitul anului viitor, mai e mult până departe.

JCS-I.I.