Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Studenția se apropie de final pentru absolvenții Centrului UBB din Reșița. Azi a fost momentul robelor și al florilor. Urmează examenul de licență, în vederea căruia le urăm tuturor mult succes și să devină specialiști de renume în domeniile lor!

Pentru că Centrul UBB este în Reșița și va fi tot mai prezent în viața comunității. De aceea autoritățile locale și județene trebuie să fie pregătite pentru ca, în viitor, să interacționeze tot mai mult cu mediul academic. Aceste aspecte au fost punctate de directorul Centrului UBB din Reșița, Andrade Bichescu, la cursul festiv de absolvire a promoţiei 2022, sărbătorit pentru prima dată în centrul orașului. „În asemenea momente, trăiesc deopotrivă bucurie și tristețe. Bucurie pentru că o nouă promoție de absolvenți finalizează studiile, tristețe pentru că ne despărțim de o generație de tineri frumoși alături de care am trăit momente unice”, a spus Bichescu, urându-le tuturor succes pe drumul pe care-l vor urma.

Viceprimarul Mădălina Chiosa îi îndeamnă pe tinerii absolvenți să se dezvolte, să se perfecționeze continuu și să fie ambițioși cu planurile lor de viitor. „Este un moment de final dar, în același timp, un nou început pentru că acum veți avea ocazia să puneți în practică ce ați acumulat în școală. Vă îndemn ca, în tot ceea ce faceți, să dați dovadă de caracter pentru că cea mai bună încercare a caracterului omenesc este timpul”, s-a adresat Mădălina Chiosa tinerilor. Totodată, viceprimarul Reșiței a dat asigurări că tinerii și educația reprezintă o prioritate pentru primărie, întrucât viitorul orașului depinde în mare măsură de felul cum tinerii sunt instruiți și educați. Asta deoarece, în orice oraș, cei mai importanți sunt oamenii și pregătirea de care ei dau dovadă.

Subprefectul Cristian Gâfu și-a amintit cu mândrie că, la începutul anilor ‘90, a fost student al Universității „Eftimie Murgu”. De aceea, din partea celor care au plecat sau venit ori revenit în județ, Gâfu a făcut apel ca profesorii Centrului UBB să ducă învățământul superior din Reșița acolo unde a fost până în anul 2000. Adică la un număr mare de studenți și de profesori universitari. „Asta se poate întâmpla prin ridicarea calității actului de predare și prin creșterea calității vieții de către mediul economic și de cei care conduc politic județul. Numai împreună putem reuși ca universitatea din Reșița să redevină ce-a fost, desigur cu sprijinul universității din Cluj”, a încheiat Gâfu.

Pentru câteva ore, centrul orașului s-a umplut de tinerețe și idealurile ei. Unii au plâns, alții au imortalizat momentul. Un drum s-a terminat, altul a început.

JCS-Ionel Ivașcu