Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEȘ – Atletul Lucian Ștefan, legitimat la Clubul Sportiv Școlar Caransebeș și antrenat de Cristian Dragomir, a cucerit medalia de bronz la Campionatul Balcanic de atletism în proba de 3000 de metri, concurs desfășurat în Muntenegru!

Delegația României a fost formată din 39 de sportivi, iar această ediție a Campionatului Balcanic rezervată cadeților a fost a XIX-a.

„După o călătorie cu peripeții, Lucian a câștigat medalia de bronz la Campionatul Balcanic de Atletism, U18, la Bar, în Muntenegru. Felicitări, Lucian! Uite că s-a putut! Le mulțumesc colegilor și prietenilor mei Cristina Man și Cristi Nemțeanu că l-au ajutat în această deplasare! De asemenea, mulțumesc echipei Clubului Sportiv Școlar Caransebeș, adică antrenori, atleți, atleți veterani, părinți, sponsori și tuturor celor care au încredere în noi! Hai, România! Să știți că Asociația Balcanică de Atletism are în componență 22 de țări!”, este mesajul postat de antrenorul emerit Cristian Dragomir.

JCS-Ștefan Moraru