CARAȘ-SEVERIN – 50 de voluntari au dat o mână de ajutor la repararea unei case din comuna Grădinari!
CARANSEBEȘ – Zi plină ieri pentru elicopterul Punctului de Operare Aeromedicală Caransebeș, cea mai importantă intervenție având loc în Masivul Parâng, în apropierea Lacului Mija!
DOMAŞNEA – Un incendiu produs în prima parte a zilei la locomotiva unui tren marfar (60516/1), în comuna Domaşnea, la intrare, sub pasarelă, a fost raportat la 112!
REŞIŢA – După ce a remarcat faptul că unii dintre poliţiştii locali sunt supraponderali, Nelu Popa a avut grijă să…
CARANSEBEŞ – Așa îl caracterizează primarul Felix Borcean pe mai noul lider al celor de la PSD Caransebeș, partenerii săi în consiliul local!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
VRANI – Ne referim la proiectele depuse pe PNRR de Primăria Vrani, care au în vizor căminele culturale și școala!
REȘIȚA – Partida din turul 2 al Cupei României dintre AFC Voința Lupac și CSM Reșița s-a încheiat cu victoria trupei lui Cheregi, scor 3-1, rosso-nerii calificându-se în faza următoare a competiției!
TÂRNOVA – Șase suflete nevinovate au fost găsite între Târnova și Soceni, și salvate de polițiștii Secției 1 Rurală Reșița, aflați în serviciul de patrulare pe DC 89!
CARANSEBEȘ – Ca atare, consilierii locali au respins azi Planul anual de evoluție a tarifelor, propus de AquaCaraș, prin care apa și canalizarea se scumpeau anual cu minim 10 la sută până în 2027. Chiar și așa, dacă AquaCaraș va dori să majoreze tarifele, va fi greu pentru Primăria și Consiliul Local Caransebeș să se poată opune!
REȘIȚA – Afirmația aparține directorului general al societății din Slatina, Adrian Popescu, care a precizat că fuziunea va avea loc în data de 1 ianuarie 2022!
REȘIȚA – Ca să se decidă care vehicule electrice sunt mai bune pentru Reșița, primarul încearcă tot ce prinde. După ce săptămâna trecută s-a plimbat cu un autobuz electric produs de nemții de la MAN, ieri a fost rândul turcilor de la Karsan să-i arate primarului ce pot. La capătul plimbării, primarul s-a edificat asupra unui lucru: gropile din carosabil se simt la fel de bine indiferent cu ce circuli. În imagine nu l-au încolțit cetățenii, ci doar ziariștii, curioși și ei să afle mai multe!
CARAŞ-SEVERIN – Unul dintre proiectele aflate pe ordinea de zi a şedinţei extraordinare a consiliului judeţean de miercuri a fost şi acela prin care s-a repartizat suma de 1.746.000 de lei către primăriile din judeţ!
HERCULANE – Pe lista scurtă a finaliştilor pentru unul dintre cele mai importante programe din Europa ce vizează protejarea patrimoniului, recent au fost incluse şi Băile Neptun din stațiunea de pe Cerna!
OȚELU ROȘU – Concursul de kickboxing Centura României a avut loc zilele trecute la Simeria. Clubul cărășean ACS Complex Gym Oțelu Roșu a participat la această competiție cu un lot format din 8 sportivi!
REȘIȚA – Cea de-a VI-a ediție a Memorialului „Sandu Checicheș” a avut loc miercuri, 15 decembrie, la sala de gimnastică a Clubului Sportiv Școlar Reșița și a reunit la start 57 de participanți!
MUNTELE MIC – Și nu unul singur, ci chiar două. S-a întâmplat astăzi, pe pârtia Borlova de pe Muntele Mic, pe unde au vrut să urce la Cruce doi proprietari de mașini de teren. Din păcate pentru cei doi, jandarmii de pe munte au fost pe fază și i-au luat la întrebări pe amatorii de plimbări cu SUV-urile exact pe pârtia de schi!
REȘIȚA – S-a semnat contractul pentru studiul de fezabilitate și proiectul tehnic care va repune obiectivul în valoare!
REȘIȚA – Plăcuța comemorativă, dar și o capsulă a timpului au fost dezvăluite la sediul TMK, iar Dmitriy Pumpyanskiy, patronul Grupului TMK, a trimis câteva gânduri aniversare!
